Arbitrajul teleormănean are, începând de astăzi, un nou arbitru asistent, în fotbalul național, la nivel de seniori, prin promovarea lui Valentin Rusu în lotul celui de-al treilea eșalon.
Acesta, în vârstă de 23 de ani, realizează această performanță după ce timp de un an a fost monitorizat de Comisia Centrală a Arbitrilor, prin programul de descoperire a tinerilor arbitri din țară, Cavalerii Viitorului 6, care s-a derulat pe o perioadă de un an. În tot acest timp, Vali a trecut cu brio de mai multe testări fizice, teoretice și de alte teme de instruire, în urma cărora a a fost delegat în cadrul a două partide oficiale din Liga a 3-a, în această primăvară, de ale căror sarcini s-a achitat cu succes.
Noul sezon competițional al Ligii a 3-a va debuta la finalul lunii august.
Pentru Subcomisia de Arbitri Roșiori de Vede, promovarea lui Vali este a doua consecutivă în ultimii doi ani, după ce, în 2024, s-a bucurat de aceeași performanță asistentul Gabriel Costea.
Felicitări, cât mai multe meciuri, succes din plin și inspirație în decizii, Vali!
Marian Amuza












Leave a Reply