Nu trebuie să fii cine știe ce mare om de presă, sau analist politic, ca să apelez la un termen foarte folosit în zilele noastre, la concurență cu indicele inflației celei care ne dă fiori când e vorba să ne evaluam reziliența portofelelor noastre, ca să descoperi că două dintre temele cu care poți fi sigur astăzi de audiență sunt INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ( AI) și VIOLENȚA . Această din urmă, fie în formula ” de țară „, domestică sau stradală, fie cea la scară mare, internațională, războiul.
Exemple avem, vorba ceea, cât cuprinde, și reamintirea lor devine, cred, superfluă, precum acel anunț cu „atenție, urmează imagini care s-ar putea să vă afecteze emoțional.”
Cu această constatare în minte, gândul m-a trimis la niște lecturi din adolescență care, surprinzător poate ¬erau de prin anii 1955-1960¬descriau impecabil mecanismul psiho – social care declanșează, alimentând, ambele fenomene și pe care cunoștințele noastre de astăzi le confirmă.
Este vorba de romane și povestiri ale lui Isaac Asimov, ( 1920–1992) unul dintre cei mai importanți, după mine chiar cel mai important autor de science-fiction al secolului al XX-lea, poate și pentru că, în plus față de predecesorii ilustri precum Jules Verne sau H. G. Wells, unei imaginații excepționale el îi adauga și un portofoliu de cunoștințe științifice de cel mai înalt nivel. (A fost profesor de biochimie la Universitatea din Boston).
Cu asemenea premieze, scriitorul Asimov se impusese în lumea literaturii de anticipație, trilogia „Fundația.” instalandu-se ca un adevărat reper universal al genului iar povestiri precum „Căderea nopții” ( 1941) și ” Ultima întrebare” (1956) premiate ca cele mai reușite pagini de science-fiction scrise vreodată.
În această din urmă povestire, de numai câteva pagini, pe care Asimov o considera că exprimă însăși esența gândirii sale, avem, cu trei sferturi de veac anticipație, răspunsul la întrebari la care, încă și azi, mintea omenească ezită în formularea unor evaluări certe cu privire la relația dintre OM, INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ de el creată și UNIVERS. Și asta, chiar dacă, teoretic, finalul e cunoscut :va fi, cândva, într-un viitor prea îndepărtat pentru a putea fi măcar imaginat, ca durată până atunci, SFÂRȘITUL, Universul va muri, „ucis” de implacabila lege a entropiei, prin acea inevitabilă „moarte termică”, acceptată de toți marii fizicieni de a Einstein încoace, și omul odată cu el, și totul va reveni la acel HAOS de dinaintea începuturilor.
Dar, oare, „va fi posibil ca, într o zi, acest curs fără speranță sa poată fi întors, și Soarele să redevină tânăr, chiar dacă el va fi murit deja de bătrânețe?”
Ultimul supraviețuitor al acestui COSMOS destinat pieirii va rămâne, ne demonstrează Asimov, un super computer, gazda unei inteligențe artificiale hiperputernice. Și atunci, în ultima clipă de existență a Lumii, poate chiar după, când până și ultima stea nu mai era decât amintirea unei pete de întuneric, cu omenirea redusă la condiția unei umbre pierdute în adâncurile Timpului, chenarul celui care răspunsese inexorabil trilioane și trilioane de milenii la rând :” Informație insuficientă pentru un răspuns semnificativ !”, va mai licari pentru o ultimă oară.
Materia și energia se terminaseră și, odată cu ele, spațiul și timpul…. Nu mai era niciun om căruia AC (supercalculatorul ), să-i poată da răspunsul la ultima întrebare. Nu conta. Răspunsul fusese, în sfârșit, găsit, și el trebuia dat, căci se va descurca și singur..
Și, după încă un moment de reflecție, după o ultimă verificare, deja, în afară timpului, AC afișa pe ecranul său uriaș acoperind jumătatea cerului gol, răspunsul final : „SĂ FIE LUMINĂ!”
ȘI se facu lumină…
Celei de a doua teme a zilelor noastre, VIOLENȚA, RĂZBOIUL, romancierul americano-ruso – evreu îi răspunde tranșant prin cuvintele unuia dintre eroii săi, Salvor Haldin, personaj din „Fundația „, primarul orașului imaginar Terminus : ” Violența este ultimul refugiu al celor incapabili”.
Pus în situația de a-și apăra orașul în fața amenințărilor regatelor vecine, inferioare tehnologic dar de o extremă agresivitate militară, Haldin alege nu calea forței armate, prin care ar fi obținut o victorie facilă, dar presupunând totuși niște victime, ci forța diplomației, a logicii, dublată de istețime, a celui superior în inteligență.
Violența este, la urma urmei, o scurtătură la care apelează cel care este prea leneș pentru a-și pune la lucru mintea în căutarea unei soluții raționale.
Un pumn, sau o bombă, presupun mai puțin efort intelectual decât un dialog la o masă în care fiecare parte își expune argumentele în căutarea unei mediane care să răspundă și intereselor celeilalte părți.
E valabil și pe oricare dintre multiplele fronturi deschise in lumea de astăzi, cu miile lor de victime, oameni reali, și în disputele politice, derulate, cele mai multe, la adăpostul ecranelor TV sau în spațiul anonimizator al rețelelor sociale. Până și în neînțelegerile casnice, având ca scene de desfășurare propriile case.
Vocea ridicată, în încercarea de a-l acoperi pe interlocutor, atât de des prezentă în „dezbaterile” televizate, poate aduce, și chiar aduce, deseori, aprecieri din partea șefului de partid, „ce bine i-ai închis gura”, dar ea nu demonstrează, pentru observatorul neutru și obiectiv, decât sărăcia în argumente a celor care, precum fiarele speriate ale pădurii, simt nevoia să se refugieze în violență, vizuina celor incapabili, atunci când primesc în față prea multă lumină.
Progresul, devenirea noastră ca specie, însăși rațiunea de a fi a Omului, stă în capacitatea noastră de a învăța, prin dialog, de la tot ceea ce ne înconjoară. Înțelegând învățarea nu ca pe o obsedantă goană după acumularea de cunoștințe, ci ca pe o permanentă șlefuire și înnobilare a sufletelor. Altminteri…
De aici și morala, pe care Isaac Asimov ne-o propune prin antiteză, ca învățătură a monumentalei sale opere : „Cel mai trist aspect al vieții este că știința adună cunoaștere mai repede decât societatea adună înțelepciune.” Cu inerentele riscuri. Dovadă că , „în întreaga istorie a Galaxiei, nu pare ca vreo civilizație să fi fost vreodată suficient de nechibzuită încât să folosească explozii nucleare ca arme de război. „…
Leave a Reply