Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furtul unui vehicul în scop de folosință.
În fapt, în seara de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia au identificat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Poroschia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul ca bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, s-a constatat faptul ca autoturismul pe care îl conducea a fost sustras în scopul folosirii acestuia, fără consimțământul proprietarului.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Giurgiu.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.












Leave a Reply