În ultimele 72 de ore, efectivele I.S.U. „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit pentru stingerea a 33 de incendii, dintre care 29 izbucnite la vegetație uscată, miriști și resturi menajere și patru incendii de locuințe și anexe gospodărești, la 33 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, la 3 accidente rutiere, produse pe raza localităților Tătărăștii de Sus, Alexandria și Zâmbreasca, rezultate cu un număr total de șase victime, dintre care două încarcerate, la 2 misiuni pentru deblocarea unor uși de acces în locuințe pentru a facilita intervenția echipajelor medicale la persoanele cu probleme de sănătate și au derulat 8 activități de informare preventivă a cetățenilor privind interzicerea distrugerii vegetației uscate prin ardere.
Dintre misiunile cele mai dificile gestionate de pompieri, menționăm:
– în ultimele trei zile am fost solicitați să intervenim la trei accidente rutiere, produse pe raza localităților Tătărăștii de Sus, Alexandria și Zâmbreasca, în urma cărora au rezultat șase victime. Cel mai grav dintre acestea a fost evenimentul rutier de la Zâmbreasca, cu patru victime, dintre care două încarcerate. Din păcate, cu toate eforturile depuse de salvatorii noștri, doi tineri, de numai 16 și 17 ani, și-au pierdut viața. Aceste cazuri au rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
La Valea Cireșului, ieri, în jurul orei 10.20, un incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, la nivelul unei bucătării, putea să se propage la întreaga casă de locuit. Din fericire, proprietara a observat și anunțat la timp evenimentul pe numărul unic pentru situații de urgență 112, solicitând ajutorul salvatorilor. Pompierii militari de la Garda de Intervenție Drăgănești Vlașca au ajuns rapid la locul indicat de apelantă, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, unde au reușit să localizeze și să lichideze focul în încăperea în care a izbucnit. Au ars ori au fost distruse de flăcări o hotă electrică, un dulap din lemn și tavanul bucătăriei. Prin intervenția lor, colegii noștri au salvat restul casei de locuit;
– în orașul Videle, în cursul zilei de ieri, la ora 16.45, pompierii militari au fost alertați de manifestarea unui incendiu la locuința unui cetățean, cu posibilitate de extindere la mai multe construcții. Ajunși la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o autocisternă, membrii echipajelor au constatat că focul se manifesta generalizat la o anexă (bucătărie), pe o suprafață de circa 30 mp și se propagase atât la acoperișul unei case de locuit, cât și în interiorul acesteia, pe aproximativ 20 mp.
Prin dispozitivul de intervenție realizat, pompierii au reușit să localizeze incendiul în limitele găsite, iar după aproape o oră să-l lichideze în totalitate. Din păcate, o persoană care a încercat să stingă focul până la sosirea salvatorilor, a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare, motiv pentru care a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la spital de un echipaj medical SAJ Teleorman. Din primele verificări efectuate, cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit electric;
– la Segarcea, duminică după-amiaza, în jurul orei 14.36, a fost nevoie de intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, cu o autospecială de stingere și o autocisternă cu apă, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o livadă cu aproximativ 100 de pomi fructiferi și la o anexă gospodărească, cu posibilitate de extindere la o casă de locuit. Din fericire, colegii noștri au reușit să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, cu toate că intervenția a fost îngreunată de spațiile înguste și de vântul puternic care favoriza propagarea incendiului. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost un scurtcircuit produs la un stâlp de electricitate, scâteile căzute aprinzând vegetația uscată din jur;
– în localitatea Beuca, sâmbătă la prânz, în jurul orei 12.10, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost nevoiți să acționeze cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru salvarea unei case de locuit și a mai multor anexe gospodărești, deoarece un foc de vegatație uscată și miriște, care se manifesta pe aproximativ 4 hectare, se propagase în interiorul gospodăriei. O magazie de lemne era deja afectată de flăcări, pe circa 15 mp, însă pompierii au reușit să stingă focul la timp. Aproape două ore au acționat salvatorii noștri, până ce toate focarele au fost lichidate. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost focul deschis folosit pentru distrugerea vegetației uscate.
17 incendii de vegetație uscată s-au produs pe terenurile agricole
Dintre cele 29 de intervenții care au avut legătură cu incendiile de vegetație uscată, miriște, resturi vegetale și gunoi menajer, 17 s-au manifestat pe terenurile agricole, afectând un număr de aproximativ 51 de hectare. Informațiile privind locațiile exacte au fost transmise către APIA, pentru a fi identificate persoanele fizice sau juridice care exploatează terenurile agricole afectate și aplicate sancțiunile legale. În ceea ce privește cauzele probabile de izbucnire ale acestor incendii se constată: folosirea intenționată a sursei de aprindere (9 evenimente), focul deschis în spații deschise (7 evenimente) și scurtcircuitul electric (un eveniment).
Dintre incendiile produse pe terenurile agricole, cu pericol de propagare la locuințele și gospodăriile cetățenilor ori la alte bunuri materIale (culturi agricole, păduri, zone protejate, drumuri, rețele de distribuție a energiei electrice etc), cele care au solicitat cel mai mult echipajele de intervenție, atât din cadrul ISU Teleorman, cât și ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au fost:
– la Gălăteni, sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 16.57, unde un incendiu se manifesta pe o suprafață de circa 10 hectare de miriște, cu multiple focare și posibilități de propagare rapidă din cauza vântului puternic. A fost nevoie de intervenție coordonată a pompierilor militari de la Detașamentul Videle, cu o mașină de stingere și o autocisternă cu apă și a membrilor SVSU Gălăteni, care au acționat cu o autspecială de lucru cu apă și spumă și un tractor cu plug/disc. Aproape trei ore au intervenit acești salvatori pentru ca incendiul să fie stins în totalitate. Cauza probabilă a acestui eveniment a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere;
– pe raza satului Uda Paciurea, în după-amiaza zilei de sâmbătă, la ora 17.21, un incendiu a cuprins vegetația uscată de pe o suprafață de circa 15 hectare, cu posibilități de propagare în gospodăriile oamenilor din cauza vântului puternic. Pentru gestionarea acestei situații de urgență au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, cu două autospeciale de stingere și o autocisternă cu apă, SVSU Uda Clocociov, cu o mașină de stingere, o cisternă cu apă și două tractoare cu plug și SVSU Saelele, cu o cisternă cu apă și un tractor cu plug. Intervenția a fost îngreunată de zona greu accesibilă pentru mașinile de pompieri, de vegetația abundentă și de vântul puternic, motiv pentru care finalizarea acestei intervenții a fost posibilă abia după patru ore, când toate focarele au fost stinse. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Mulțumim public tuturor reprezentanților autorităților locale din Gălăteni, Uda Paciurea, Saelele, Necșești, Bogdana și Măgura pentru sprijinul oferit prin mobilizarea cetățenilor, punerea la dispoziție a autocisternelor, a tractoarelor cu plug/disc, a mașinilor de stingere și a motopompelor pe care le dețin, fapt care a făcut diferența în limitarea extinderii incendiilor și protejarea comunităților.
Facem un apel ferm către toți cetățenii județului: nu ardeți miriștile, vegetația uscată sau resturile vegetale! Aceste gesturi, aparent banale, pot pune în pericol vieți și pot aduce pagube importante!
Legea este foarte clară: arderea vegetației uscate este interzisă și se sancționează drastic. Persoanele fizice riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei, conform OUG nr. 195/2005. În anumite situații, fapta poate deveni infracțiune, pedepsită cu închisoare sau amendă penală, dacă pune în pericol viața oamenilor, a animalelor sau a mediului.













Leave a Reply