Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova caută supervizor pentru modernizarea gării Roșiori Nord 

 

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, cu titlul ”Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – LOT SRCF Craiova, stația Filiași, Caracal, Roșiori Nord (consultanță și supervizare proiectare și execuție lucrări)”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 451.000 de lei, echivalentul a 86.000 de euro.

SNCFR solicită experiență similară pentru servicii de consultanță și supervizare proiectare și execuție lucrări. Ofertantul va prezenta lista principalelor servicii prestate și duse la bun sfârșit într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii trei ani, din care sa reiasă prestarea de servicii similare, la nivelul unui contract/mai multor contracte în valoare individuală/cumulată de minimum 200.000 de fără TVA.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 25 iunie 2026, ora 15:00.

Modernizarea gării Roșiori Nord a intrat în linie dreaptă, după ce CFR SA a dat start la proiectare. CNCF CFR SA a semnat pe 12 noiembrie, așa cum am scris atunci, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului „Modernizare/reabilitare a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Craiova – Stația Roșiori Nord”, cu S.C.A.D.T. SA, în calitate de antreprenor.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *