Sitele lui Socrate

Asistăm, în deceniile din urmă, la transformări prin care lumea presei, câtă a mai rămas, a celei românești, dar nu numai, în formatul clasic sau în cel mai nou, al podcast-urilor , pare a fi urmarea a ceea ce, la nivelul cosmosului, a fost big-bang-ul inițial. Supernovele odată spulberate, structura compactă a începuturilor mass-media naționale s-a pulverizat în mii și mii de meteoriți solitari, vechiul adagiu „românul s-a născut poet” transformându-se în „tot românul ziarist este”, ba, mai nou, și cu pretenția de „analist politic” sau „influencer”, deopotrivă de obiectivi, independenți, neinregimentați etc., etc…

Situația, să recunoaștem, pe cât de inedită, pe atât de insolită, mă determină să vă propun aceste câteva reflecții privind condiția și câteva reguli de bază în practicarea unei profesiuni, jurnalismul, pe cât de nobil și necesar într o societate democratică, pe atât de plin de riscuri și de capcane. Precum democrația însăși, despre care s-a spus, pe bună dreptate, că imperfectă și etern supusă indreptărilor, rămâne, totuși, cea mai bună formă de organizare și guvernare socială pe care omenirea a cunoscut-o până acum.

Și, pentru că atunci când spui democrație spui Grecia antică, spui Atena și spui Socrate, am să relatez o istorioară prin care marele filosof, recunoscut pentru înțelepciunea sa și pentru modul în care își conducea discipolii, prin dialog, în a descoperi ei înșiși răspunsurile la întrebările vieții, ne oferă o primă și explicită familiarizare cu regulile pe care ar trebui să le respecte orice informație destinată a deveni publică.

Așadar, se zice că, într-o zi, cineva se prezintă în fața filosofului și îi spune:
_Știi, Socrate, ceea ce tocmai am aflat despre prietenul tău?
_O clipă, îl intrerupse filosoful. Înainte de a continua, aș vrea să te supun la un test rapid. Ceea ce vrei să – mi spui ai trecut prin cele trei site?
_Cele trei site? Ce mai e și asta, ce vrei să spui?
_Ceva simplu, înainte de a spune ceva despre cineva, se cuvine să cântărești bine
ceea ce ai de zis. Este ceea ce eu numesc testul celor trei site. Prima sită este cea a Adevărului. Ai verificat dacă ceea ce vrei să mi spui este Adevărat?
_Nu, nu tocmai. N-am văzut cu ochii mei, mi-a spus-o cineva…
_Bun! Deci nu știi dacă este adevărat! Să vedem acum ce ne spune a doua sită, cea a Bunătății. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu, este de Bine despre el?
_Ah, nu! Dimpotrivă!
_Deci, continuă Socrate, vrei să-mi spui niște lucruri urâte despre el și nici nu știi dacă
sunt adevărate?! Nu-i deloc promițător! Dar poți încă trece testul, căci mai rămâne o sită, cea a Utilității. Este cuiva folositor ceea ce ai aflat că ar fi făcut prietenul meu?
_Folositor?! Nu, nu cred că ar fi folositor cuiva!
_Atunci, conchise Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici de Folos, de ce să te mai ostenești să mi-o spui?!
Iată, cred o întrebare pe care, mai ales într-o Românie ca cea de astăzi, ar trebui să ne-o punem înainte de avansa, în scris sau prin voce/imagine orice punct de vedere privind „mersul lumii” : e adevărat ceea ce afirmăm, e de bine, ajută spre a fi mai bine?