Județul Teleorman va avea șase reprezentanți în această etapă a Ligii a 3-a pentru a face parte din brigăzile ce vor conduce disputele.
Astfel, în Seria a 4-a, în cadrul meciului CSL Ștefăneștii de Jos-CSO Băicoi, Cătălina Nan, singurul ecuson FIFA al județului, va fi Arbitru Asistent 2, astăzi, de la ora 15:00.
Tot în Seria a 4-a, în cadrul meciului Voința Crevedia-Teleajenul Vălenii de Munte, arbitrii asistenți Ciprian Bratoi, din Turnu Măgurele și Gabriel Costea, din Roșiori de Vede, vor face parte din brigada ce va conduce partida.
În Seria a 5-a, delegatul de joc Cătălin Cușcă (FOTO), secretarul AJF Teleorman, din Alexandria, se va ocupa de organizarea meciului Academica Balș-Oltul Curtișoara, tot astăzi, de la ora 15:00.
De asemenea în Seria a 5-a, arbitrul Valentin Naidin, din Turnu Măgurele, va conduce partida dintre Axi Arena și Universitatea Craiova 2.
Nu în ultimul rând, așa cum am prezentat într-un articol anterior, roșioreanul Florin Negru se va ocupa de organizarea derby-ului județean dintre Cetatea Turnu Măgurele și CSM Alexandria, de astăzi, de la 16:30.
Mult succes tuturor oficialilor!
Ionuț Revent













Leave a Reply