Rezultatele obținute de jandarmii teleormăneni în minivacanța de 1 Mai

 

În perioada 01-04 mai a.c., structurile Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Ion Bunoaica” Teleorman au fost mobilizate la nivel județean pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Ca urmare a măsurilor luate și mobilizării de efective suplimentare, a fost menținut un climat normal de siguranță publică și a fost prevenită producerea unor incidente deosebite.

Zilnic au fost constituite echipaje de patrulare în măsură să intervină în situații de urgență pentru combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de siguranță în rândurile cetățenilor.

În acest interval au acționat peste 300 de jandarmi, care au executat 34 de misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice în mediul urban dar şi rural, atât în mod independent cât şi în sistem integrat alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, la manifestările religioase, cultural artistice, sportive dar și în context electoral desfășurate pe raza județului Teleorman.

Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii teleormăneni au legitimat 41 de persoane prin intermediul bazelor de date, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (2 avertismente scrise și 4 amenzi în valoare totală de 800 lei)

Jandarmii teleormăneni vor rămâne în continuare la datorie pentru îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate, fiind permanent în slujba cetățenilor, cu accent pe manifestarea religioasă din localitatea Drăgănești Vlașca acolo unde se așteaptă în continuare prezența unui număr semnificativ de persoane, și își reafirmă angajamentul de a acționa ferm, pentru siguranța acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *