Rețeta fericirii….?

Existența, în lume a unor super-bogați a fost, dintotdeauna, un fapt de necontestat.
Influența unor asemenea oameni în viața socială, iarăși, a fost o realitate implicită, averea determinând apariția, în jurul celui care o poseda, a unor zone de influență, de atracție, precum, în spațiu, mulțimea corpurilor celeste mai mici gravitează în jurul celor mai mari, controlate prin legea incontestabilă a gravitației.

Dar implicarea lor, a celor bogați în viața publică, a se citi politică, precum cea a unui Elon Musk în zilele noastre, a fost dintotdeauna vizibilă? Sau reprezintă aceasta o noutate absolută a zilelor noastre …?
Un răspuns, convingător zic eu, ni l-a dat, în anul 2014, un istoric și jurnalist britanic de recunoscută autoritate, John Kampfner, într-o carte, tradusă în anul următor și în limba română, ”Bogații – de la sclavi la super iahturi”.

Tema cărții e limpede, ea privește esența trăirii noastre: fericirea!
În antichitate – Kampfner ia ca reper vechea Romă – cheia fericirii o reprezenta, neîndoielnic, bogăția. În sine și prin ceea ce putea aduce ea ca împlinire a vieții în plan erotico-sentimental, cu adaosurile sale, deloc neglijabile, admirație și respect, potențate printr-o teamă emenată celor din jur. O teamă care, în viața reală, punea în umbră alte trăsături cărora filozofii nu încetau să le ridice osanale: dreptate, solidaritate, moderație, adevăr.

Și, pentru a ne putea da o imagine cantitativă a paralelei dintre lumea antică și cea prezentă, istoricul englez prezintă o comparație între averea primului mare afacerist modern din Roma Antică, un adevărat etalon al bogăției epocii sale, romanul Crassus (115 – 53 î.H) și contemporanul nostru, americanul Bill Gates. Unitatea de măsură folosită, fiind numărul de angajați din subordine: 32000 de romani față de 75000 de americani! Valorile trebuie ponderate ținând seama de proporția dintre populația Imperiului Roman la acea dată, circa 46 milioane de locuitori, și cea a S.U.A de astăzi, de circa 340 milioane.

Pornind de aici, ne putem pune desigur întrebarea cum va fi putut Crassus să acumuleze extraordinara-i avere de 192 milioane de sesterți, echivalentul unui miliard de euro de astăzi, care îi asigurau desigur fericirea, dar și invidia tuturor romanilor?!

Istoricul englez ne dă un răspuns mai mult decât convingător: prin implicarea în viața politică a Imperiului, ajutându-l la momentul potrivit pe cel care avea să devină în anul 82 î.H noul stăpân al Romei, Sylla. A putut astfel să dobândească mine de argint în Spania, vaste latifundii în Italia, proprietăți în Cetatea Eternă. Tip întreprinzător, a avut ideea de a-și transforma echipele de sclavi în adevărate formațiuni de pompieri și, profitând de numeroasele incendii ce transformau în cenușă multe dintre casele Romei, a făcut o adevărată afacere din închirieri profitabile. La momentul potrivit a avut ideea de a se implica direct în politică finanțând o armată personală pentru a înăbuși răscoala sclavului Spartacus, fiind ales Consul pentru ca, sponsorizând ascensiunea tânărului Cezar, să formeze împreună și cu Pompei, primul triumvirat din istoria Romei.

S-ar părea că asistăm la o poveste de succes. Dar povestea lui Crassus se va sfârși totuși tragic, de o manieră care, dacă ar fi să folosim limbajul televiziunilor de astăzi, ar trebui să o relatăm atenționând cititorul că urmează ”imagini care vă pot afecta emoțional”! Învins pe când lupta în fruntea oștenilor săi în Orient împotriva Parților, a fost ucis turnândui-se pe gură aur topit! Cel puțin așa relatează istoricul roman Dio Cassio.

Unde se vede că setea exagerată de bogăție, departe de a aduce fericirea, poate fi uneori mortală.
În ceea ce-i privește pe oamenii simpli, pentru ei, cel puțin în acele vechi timpuri, dar poate și astăzi, aspirația supremă era libertatea. Ea le permitea satisfacerea acelui minim de bunuri și bucurii, care, asociată unei stări de confort sufletesc și de lipsa grijii de mâine permiteau romanului obișnuit o tihnă echivalentă fericirii.