Săptămâna viitoare, coaliția de guvernare va numi noii șefi politici la TVR, SRR și AEP. Conform înțelegerii din coaliție, conducerea TVR revine PNL, a SRR, revine USR și la AEP, numirea o va face PSD.
La TVR, actualul Președinte-director general, jurnalistul teleormănean din Odobeasca-Drăcșenei, Dan Cristian Turturică, nimeni altul decât fiul regretatului prozator Constantin Turturică, va fi înlocuit cu Adriana Săftoiu. De remarcat, Turturică a fost numit în funcție la TVR tot de PNL în anul 2021. Totodată, se pregătesc schimbări și la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
La SRR, USR îl propune pe Liviu Popescu pentru funcția de președinte-director general. Popescu este în prezent consilier al Ioanei Dogioiu la Guvern și a mai ocupat, în 2021, funcția de director interimar al radioului public.
La AEP, PSD îl va numi în funcția de președinte al instituției pe Adrian Țuțuianu, fost senator și ministru al Apărării.













Leave a Reply