Pompierii teleormăneni, la datorie pentru siguranța cetățenilor

În ultimele 48 de ore, pompierii militari teleormăneni au gestionat 44 de situații de urgență, cele mai multe dintre acestea fiind misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat.

Astfel, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit la 39 de cazuri SMURD, două incendii, dintre care unul izbucnit la vegetație uscată și unul la cabluri electrice, precum și la un accident rutier grav, produs pe raza localității Baldovinești, în urma căruia două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată.

De asemenea, pompierii au desfășurat o misiune în sprijinul echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate și transportarea acesteia la spital, precum și o intervenție pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal.

Prevenirea, o componentă esențială pentru siguranța comunității
În aceeași perioadă, inspectorii de prevenire ai ISU Teleorman au efectuat nouă controale de specialitate la unități de cult, unități de învățământ și operatori economici din localitățile Olteni, Poeni, Ștorobăneasa și Furculești.
În urma verificărilor au fost identificate mai multe nereguli privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate nouă avertismente și două amenzi, în cuantum total de 40.000 de lei, cele două sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.

Pe timpul controalelor, inspectorii au urmărit, cu precădere, existența și starea mijloacelor de primă intervenție, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea hidranților interiori și exteriori, asigurarea accesului autospecialelor de intervenție, funcționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu, precum și respectarea obligației de deținere a autorizației de securitate la incendiu, acolo unde aceasta este necesară.

Totodată, persoanele cu responsabilități în domeniul apărării împotriva incendiilor au fost instruite cu privire la organizarea și coordonarea evacuării persoanelor în cazul producerii unei situații de urgență, precum și asupra modului de utilizare a mijloacelor de primă intervenție.

Activitățile de prevenire nu au doar rolul de a identifica și sancționa neregulile, ci, mai ales, de a elimina riscurile înainte ca acestea să genereze situații care pot pune în pericol vieți și bunuri. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman va continua atât misiunile operative, cât și activitățile preventive, astfel încât intervenția promptă a salvatorilor să fie dublată permanent de măsuri menite să reducă riscul producerii situațiilor de urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *