19 februarie 2026. La Nancy, străvechiul burg din nord-estul Franței, capitală odinioară a Ducatului de Lorena, se lasă seara. Treptat, bulevardele sale cochete, flancate de imobile elegante care au definit ceea ce arhitecții au numit cândva „art nouveau”, „noua artă”, încep să devină pustii. Chiar și maiestuoasa Piață Stanislas, inima și mândria orașului, este aproape goală. Zăpada apoasă, acea intraductibilă „neige mouille” pe care o evoca Joe Dassin, trubadurul îndrăgit al francezilor, și nu numai, în al său minunat „Cafe des trois colombes”, „Cafeneaua La trei porumbei”, așează pe obrazul trecătorilor grăbiți sărutări de gheață. Ce mai, o vreme deloc îmbietoare pentru plimbări nocturne, chiar dacă ești la vârsta celor câteva mii de studenți, francezi sau străini, care fac parte din populația obișnuită a orașului.
Și totuși, există un loc în Nancy unde vântul și lapovița n-au reușit să – și impună legea. La intrarea în campusul Facultății de Litere a Universității, grupuri, grupuri de studenți se grăbesc spre căldura și lumina sălii în care îi așteaptă întâlnirea cu o personalitate specială venită tocmai din estul Europei, pentru a susține conferința anunțată de cotidianul ”L’Est Republicain” în urmă cu două zile. Tema, „Spiritualitatea juridică în creațiile perene românești”, privește istoria și cultura unei țări, România, și a unui popor, românii, care s-au bucurat totdeauna de o mare simpatie în Franța. Dovadă și existența la Nancy, a Asociației L’Arc Carpatique, la inițiativa căreia Centrul European Universitar (CEU), afiliat Universității din Lorena, a organizat conferința. Și care a făcut diligențele pentru a-l avea ca invitat pe universitarul român Bogdan Cuza, nimeni altul decât stră-stră – nepotul lui Alexandru Ioan-Cuza, întâiul domnitor al fascinantei țări apărute pe harta Europei în anul 1859. Nu din neant, ci printr-un act de excepțională inteligență politică, care a făcut posibilă unirea într-un singur stat a două dintre cele trei entități românești existente de veacuri la nordul Dunării.
Evident, atracția o reprezenta, mai ales pentru studenții de la științe juridice, francezi și nu numai, pentru că CEU reunește tineri de circa o sută de naționalități, veniți din toată lumea, atât tema , promițătoare prin întâlnirea cu subtilități ale istoriei dreptului, cât și cea cu un bun cunoscător al domeniului, pe deasupra și „os domnesc”, indrituit în acest sens prin acte și peceți.
Și numerosul public prezent la întâlnirea din 19 februarie 2026 cu descendentul de domnitor român n-a avut motive de dezamăgire. Pe de o parte, pentru rigoarea și acuratețea științifică a mesajului ce i-a fost transmis, pe de altă parte, pentru harul de povestitor al conferențiarului și profundul sentiment de apartenență și unitate la o națiune care și – a câștigat, cu răbdare, cu suferință și eroism, cu dibăcie, atunci când a fost cazul, dreptul la existență între tarile Europei.
A fost, neîndoielnic, o seara frumoasă, de reafirmare a valorilor perene pe care s-a clădit, în secolul al XIX-lea, statul român modern, prin dăruirea generației excepționale de intelectuali patrioți evocate de Bogdan Cuza la Nancy, având în frunte pe ilustrul său strămoș. Și, totodată, a întregirii ideii de excelență academică, deschidere internațională și comuniune, într-un singur cămin, în care studenți, veniți din toate colțurile lumii se pot împărtăși din știința, dar și din sufletul, unor adevărați savanti.
Adică, așa cum gândise, în 1950, Rene Roblot, primul director, menirea Centrului European Universitar.
A fost așadar, o frumoasă oră de adevărată istorie românească la Nancy!
Leave a Reply