ONOARE ȘI RESPECT PENTRU VENERABILII VETERANI DE RĂZBOI !

 

Zilele trecute, la Palatul Cercului Militar Național din București, Departamentul Relația cu Parlamentul și Calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale a desfășurat (la Palatul Cercului Militar Național) acțiunea, devenită tradiție, de împachetare a cadourilor destinate veteranilor și văduvelor de război din România și Republica Moldova, în cadrul Campaniei naționale ,,ONOR VETERANILOR DE RĂZBOI”, ediția 2025.

 

Astfel, Ministerul Apărării Naţionale a trimis pachete de Ziua Veteranilor de Război la 437 de veterani și 13 văduve de război din România, precum și unui veteran de război din Republica Moldova, în semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul cu care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

La iniţiativa MApN și cu sprijinul mai multor asociaţii de profil, Campania ,,𝐎𝐧𝐨𝐫 𝐕𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐑ă𝐳𝐛𝐨𝐢” (aflată la cea de-a cincea ediție) a dus la îndeplinire, și în acest an, proiectul nobil dedicat veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial.


Printr-un efort comun, cadre militare ( alături de elevi și studenți- tineri care poartă cu respect, onoare și mândrie uniforma Armatei României) au pregătit daruri simbolice, dar pline de recunoștință. Cu multă dăruire, aceștia au împachetat respectul și prețuirea dumnealor în cadouri simbol pentru veteranii de război și văduvele de război.

Emoţia a fost și mai mare în momentul în care reprezentanții Armatei vor călca pragul acestora, în zilele care au urmat, pentru a le înmâna coletele şi pentru a le transmite urări de sănătate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război!

Așa s-a întâmplat și la nivelul județului nostru, când au sosit două astfel de colete și când reprezentanții Centrului Militar Județean Teleorman, s-au deplasat la domiciliile celor doi veterani supraviețuitori, amintind aici pe venerabilii veterani de război teleormăneni, Maior (în retragere) Ștefan DRĂGUȘIN din municipiul Alexandria și Sublocotenentul ( în retragere) Marin V. OANCEA, din localitatea Merenii de Jos ( care ambii, în lunile următoare, iulie respectiv octombrie, vor aniversa câte… 102 ani de viață ).

După ce sâmbătă 26 aprilie, a fost vizitat domnul Maior Drăgușin, luni 28 aprilie a fost rândul și al domnului Sublocotenent Oancea de a primi vizita ( anunțată ) a doi reprezentanți ai CMJ Teleorman, domnul Locotenent-Colonel Cristian MIHAI, Comandantul unității și doamna Diana DINU, referent de specialitate ( responsabil cu evidența veteranilor de război ).


Am avut deosebita onoare și plăcere să fiu invitat și să le fiu și eu alături la această activitate, în calitate de … proaspăt jurnalist acreditat.

La destinație, la domiciliul venerabilului veteran de război Oancea, am fost întâmpinați de către familia dumnealui, respectiv fiica- Maria, nepoții-Iliuță și soția Angela, strănepotul Gabriel și stră-strănepoata-micuța Evelina.
Distinsul veteran s-a bucurat enorm pentru vizita și surpriza ( și în acest an ) însă starea precară de sănătate nu i-a permis (din păcate, comparativ cu anii precedenți) să avem un dialog coerent cu dumnealui.


Domnul Lt.Col. MIHAI Cristian i-a înmânat coletul sigilat, din partea conducerii MApN precum și scrisoarea oferită și semnată de către ministrul apărării, domnul Angel TÎLVĂR ( pe care a citit-o, cu voce tare, în fața veteranului și membrilor familiei ).

După deschiderea coletului, am observat că acesta conținea produse alimentare, de igienă personală și medicamente precum și o scrisoare pentru familie, cu datele de contact ale conducerii ministerului, pentru a apela oricând pentru sprijin și ajutor la nevoie.

Veteranul precum și familia au fost bucuroși de vizita reprezentanților Armatei, mulțumind pentru acest gest și pentru faptul că nu a fost uitat ori abandonat. Aceștia mi-au transmis faptul că domnul Comandor ( în retragere) Marin ȘTEFAN, Președintele Filialei Județene Teleorman a ANVR, se interesează permanent de situația și starea de sănătate oferindu-le sprijin la nevoie.
#################################

De felul său, nu prea povestea despre faptele de eroism din luptele la care a participat, dar unii consăteni în vârstă, mai tineri decât dumnealui ( cărora, în tinerețea sa, le mai povestea uneori) ori membrii familiei cu care am discutat, își amintesc că pomenea uneori de greutățile prin care a trecut și ororile și atrocitățile războiului, scoțând în evidență eroismul de care au dat dovadă românii, în luptele duse cu rușii care ,,foarte mulți, beți și mânați de la spate, veneau mereu puhoi peste noi…”.

A participat cu regimentul său pe front, în Basarabia, în luptele de la Țiganca, apoi în orașul Odessa, ajungând până la Cotul Donului. Le povestea că …,,apoi, împreună cu Armata 6 germană am intrat în Stalingrad, unde mai erau puține clădiri necucerite. Nu aveam echipament de iarnă pe noi, iar afară era un ger năpraznic, temperaturile cred că erau spre minus 30-40 de grade, nu mai aveam de mâncare, deoarece caii și celelalte animale le mâncasem demult, nu mai era nici benzină ori motorină, eram fără muniție și vai de mama noastră, cu păduchi pe noi, mulți se îmbolnăviseră de tifos și dizenterie… am fost încercuiți de către ruși, care erau bine echipați și înarmați ( dar le era mare frică de noi la lupta corp la corp, ne luaseră frica…) și credem că, a fost un adevărat miracol pentru noi, că în acele condiții, faptul că am putut rezista aproape două luni de zile…”.


Este un om credincios și i-a mulțumit toată viața bunului Dumnezeu pentru că s-a întors sănătos acasă, de pe front ( nu același lucru ori noroc l-a avut fratele său, Florea care, a murit pe front, chiar în primele zile, la vârsta de 18 ani, alături de mai mulți tineri din satul său).

Venerabilul nostru veteran, nea Marin, provine dintr-o familie cu cinci copii ( două fete și trei băieți ) din care doar dumnealui mai trăiește. A fost căsătorit ( în prezent văduv) și are : copii ( o fată-Maria, de 75 de ani ), doi nepoți ( Ionica de 50 de ani, căsătorită și pe Iliuță, de 52 de ani căsătorit cu Angela, de 55 de ani ), patru strănepoți ( dintre care, Gabriel, de 29 de ani, cu care locuiesc împreună și are grijă de…străbunicul) precum și o … stră-strănepoată, fiica lui Gabriel ( micuța Evelina, în vârstă de un anișor și opt luni…, care este deja… faimoasă, prin postările părinților pe tiktok , preluate de unele televiziuni centrale, când aceasta, îmbrăcată în costum național, mână o turmă de mioare, pe ulițele satului…).

În tinerețe, nea Marin a făcut ,, de toate, pentru gospodărie și familie “. A muncit la CAP, a îngrijit animalele gospodăriei, a fost paznic, cioban ori căruțaș, a construit și reparat diverse utilaje agricole ori biciclete, a ajutat mai mulți oameni din sat la diferite munci ori evenimente ( de notorietate – și lucrul cu care se mândrește și povestește diverse întâmplări – este prietenia cu pădurarul satului, renumitul domn Trandafir).

Acasă, în dormitor, pe etajeră păstrează la loc de cinste, diplomele și medaliile primite de-a lungul anilor de către oficialități, în calitate de veteran de război.

Cam în această descriere, se înscrie și se aseamănă, izbitor, și întoarcerea de pe front, acum peste 80 de ani, a venerabilului nostru veteran:
,,,, Dar totul are un sfârșit… Și războiul! Bucuria, teama și emoția i-au cuprins pe săteni. Atunci au aflat ei prețul așteptării. Cei mari își așteptau soțul, fiul sau fratele, cei mici – tatăl. După o vreme au început să se întoarcă unul câte unul…. Știam că s-a întors Mitică al lui Ion sau al Mariei, după hohotele de plâns – de bucurie – ale femeilor care se auzeau din casă. Vecinii răsuflau ușurați că nu erau bocete. Si apoi poștașul aducea veștile proaste ziua, nu noaptea. Demobilizații veneau parcă din infern, slabi, murdari, netunși, nerași, înfricoșați. După ce se îmbăiau, se primeneau, mâncau pe săturate, stăteau de vorbă cu cei dragi, întrebau de unii, de alții, apoi frânți de oboseală, dormeau până a doua zi la amiază. Ieșeau în ogradă, aruncau o privire în grajd, deși știau că nu mai au nici cai și nici vite… Dădedeau ocolul casei ce se cerea reparată, intrau în gradina părăginită, după care pășeau pe uliță. Vecinele îi pândeau de după perdele, copiii de după gard. Aveau un mers furișat, se uitau speriați în urmă, pentru că liniștea li se părea nefirească. Nu le venea să creadă că nu mai este nimeni căruia sã-i cearã voie sau să-i dea socoteală. Uitaseră sau se temeau să se bucure. Se simțeau parcă vinovați că s-au întors cu bine, iar vecinul e fără un picior, sau nu a venit deloc. Nu mergeau mult singuri pe uliță, că erau înconjurați de vecine, neamuri, copii zgomotoși, care îi întrebau dacă pe acolo pe unde au fost nu i-au întâlnit și pe ai lor… Toți voiau să afle când vor veni și ceilalți…(…)”

= Fragment din volumul ,,Amintiri din tranșee”, al autorilor teleormăneni Gheorghe Olteanu și Gheorghe Pietreanu =

***********************************************
În ceea ce-l privește pe celălalt venerabil veteran de război, domnul Maior (în retragere) ȘTEFAN DRĂGUȘIN, și pentru dumnealui a fost un prilej ( încărcat de bucurie, emoție, onoare, prețuire, admirație și maxim respect ) de a primi vizita unor prieteni și camarazi respectabili și apropiați de-ai domniei sale. În prezența familiei, cei doi reprezentanți ai CMJ Teleorman i-au oferit coletul precum și scrisoarea domnului ministru Tîlvăr.
Inițiativa acestei acțiuni, l-a bucurat ( ca de fiecare dată ) foarte mult pe distinsul nostru veteran, care vădit emoționat, cu lacrimi în ochi le-a mulțumit tuturor pentru gestul lor, pentru faptul că s-au gândit la el și nu l-au uitat.

Nu demult, la o ceremonie militară, când eu l-am întrebat ce își mai amintește de război, de luptele la care a participat pe front, acesta mi-a mărturisit că a participat la lupte grele duse împotriva nemților, în apropiere de Turnu Severin, dar și că a luptat pentru eliberarea Bucureștiului. Are amintiri cumplite din război și a văzut mii de camarazi cum au căzut în lupte și nu s-au mai întors acasă…
,, Niciodată, nu am să uit pădurea însîngerată de atâția soldați morți, români dar și nemți, croncănitul corbilor, urletul lupilor, gemetele muribunzilor și strigătele disperate ale răniților după ajutor… Războiul, este o stupiditate, care nu trebuie să mai existe! ”

Urmare a participării la război și pentru întreaga sa activitate, veteranul de război Ștefan DRĂGUȘIN a fost înaintat în grad, până la gradul actual de Maior în retragere.
A fost decorat cu: Medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial” (pentru serviciile militare aduse statului român), cu ,,Emblema de Onoare a Armatei României (în semn de înaltă cinstire și recunoștință pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial).
Asociația Națională a Veteranilor de Război (prin regretatul Președinte, General de armată Marin DRAGNEA) i-a acordat: ,,Diploma de Onoare”, ,,Diploma de Excelență” și Distincția ,,Membru de Onoare al Asociației Naționale a Veteranilor de Război”.
Deasemenea, Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Local i-au atribuit: ,,Diploma de Excelență” (ca semn de prețuire pentru efortul depus, în întreaga carieră, pentru dezvoltarea și promovarea Municipiului Alexandria și a comunității locale), ,,Diploma de Merit” (pentru fapte deosebite în activitatea social-economică) precum și titlul de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Alexandria (pentru curajul și spiritul său de sacrificiu, dovedite în luptele la care a participat pentru apărarea pământului sfânt al țării noastre).

A fost nelipsit (alături de un alt camarad de-al său, regretatul veteran Col.rtg. Ancu A. ANCU, trecut și el la cele veșnice…), la zecile de activități organizate pe plan local, fiind alături de noi, rezerviștii militari teleormăneni uniți (din MApN și MAI) la toate ceremoniile militare organizate și desfășurate în municipiul Alexandria, având în acest sens, multe amintiri plăcute și frumoase cu domnia sa (fotografii de grup, filmări și multe articole, scrise de subsemnatul).

A avut trei fii, toți fiind decedați.
În prezent are o stare de sănătate precară, fiind în grija unui nepot și permanent, camaradul său cel mai apropiat, domnul Comandor (aviație) în retragere Marin Ștefan, îl întrebă zilnic de … sănătate, ajutându-l cu ce are nevoie.
*************************************************
Acum, la Ceas Aniversar, în numele camarazilor mei, rezerviștii militari teleormăneni uniți, le doresc CELOR DOI DISTINȘI ȘI VENERABILI VETERANI DE RĂZBOI – Ștefan DRĂGUȘIN și Marin OANCEA, multă sănătate, iar bunul Dumnezeu să le dea putere și zile liniștite!

Conducerea CMJ ( precum și președinții filialelor județene ale veteranilor de război precum și ai rezerviștilor militari teleormăneni uniți – MApN și MAI ) le promit că vor fi alături de dumnealor, cu prilejul zilelor onomastice- 30 iulie și 11 octombrie, la aniversarea celor 102 ani de viață.

LA MULȚI ANI, AMÂNDURORA!

PATRIE, ONOARE, DEMNITATE !
Purtător de cuvânt,
Col.(r.) Orodel Emilian

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *