Formal, vârsta instituțiilor, ca și a oamenilor, începe a se măsura odată cu nașterea, moment ce coincide, în lumea lor, a instituțiilor, cu acela al primirii unui nume. Problema apare atunci când instituția este atât de veche și de solidară cu statul în care funcționeazăș încât apariția sa nu a avut nevoie de un act care să o confințească, instalându – se deja în conștiința publică drept ceva „de când lumea. „
Așa stau lucrurile și cu Poliția Română, existetă, sub diferite denumiri, încă de la apariția primelor formațiuni statale românești, cu numele derivat al slujitorilor săi: vătafi de plai și vătafi de sat, în Țara Românească și în Moldova, armași (Muntenia) și pârcălabi, (Moldova), panduri și pârgari (Transilvania).
Mai apoi, în cele două Principate extracarpatice se va impune, pentru ceea ce numim astăzi poliție, forma de organizare după model turcesc, Agia, având în frunte un Mare Agă.
Cam așa arăta sistemul de ordine publică la 1822, când domnitorul Dimitrie Ghica are fericita inspirație de a-și exprima prețuirea pentru șeful de atunci al Agiei, Marele Agă Mihăiță Filipescu și subordonații acestuia înzestrându-le instituția cu un drapel. Evenimentul, de natură să producă emulație printre lucrătorii Agiei, are loc la cazarma acestora din București, în ziua de 25 martie, de Buna Vestire. O dată ce va fi desemnată, printr-o lege din 2002, drept ” Ziua Poliției Române”, momentul de sărbătorire a instituției care a preluat după 1864, ca urmare a deciziei marelui reformator Alexandru Ioan Cuza, atribuțiile vechii Agii.
Nu știm dacă, la vremea sa Dimitrie Ghica va fi avut cunoștințe de psihologie a mulțimilor, câte vor fi fost ele în circulație în lumea academică a epocii. Dar, fapt este că intuiția nu l-a înșelat și oferindu-le un drapel al lor a dat polițiștilor de mai târziu reperul în jurul căruia să-și consolideze identitatea de grup, sentimentul apartenenței la un segment important al societății românești, pe atunci în formare, dincolo de hotarele provinciilor încă existente în jurul Carpaților. Or, doar puțin peste patru decenii mai târziu, legiuirea reformatoare a Domnitorului Unirii, Cuza Vodă, avea să potențeze fireasca mândrie a aparținătorilor unui corp profesional din ce în ce mai puternic, mai eficient și mai integrat noului model de poliție, cel francez, pe atunci cel mai modern și mai bine structurat din Europa.
Momentul 1903, cel în care un ministru de interne vizionar, Vasile Lascăr, prin proiectul său de lege propus Parlamentului, „va aduce cultura în poliție”, oferind statut de magistrat ofiterului de poliție desăvârșește un parcurs în care Poliția Română a urcat spectaculos treptele devenirii și ale recunoasterii valorii sale, în țară și în lume.
În acest sens voi mai aminti doar momentul în care, în 1923, ea devine membru fondator al organizației de elită a politițiior lumii, Interpol, din care face parte și astăzi, după o pauză de 23 de ani( 1950- 1973) în care, la presiunea „prietenului” sovietic, a părăsit organizația.
Și cu aceasta pun punct acestei succinte prezentări a istoriei poliției noastre naționale instituție pe care am avut posibilitatea să o cunosc din interior scriind despre performanțele, unele într – adevăr excepționale, și despre minunații săi oameni, în principalele sale publicații de după 1990, „Poliția Română” și „Pentru Patrie”.
Au fost, anii când am participat la relansarea principalului săptămânal al Ministerului de Interne, „Politia Română „, având la conducere un trio „de aur”, prozatorul Traian Tandin, poetul Theodor Răpan și jurnalistul Marcel Popescu, toți trei condeieri de marcă ai gazetăriei românești. Ani în care mi-am putut trece în portofoliul personal și două volume, elaborate în colaborare cu personalități din conducerea ministerului, pe baza documentelor din arhiva acestuia, în măsură să dezlege multe dintre ițele încurcate ale evenimentelor din decembrie 1989: „Șase zile care au zguduit România” și ” Anul Nou se naște în sânge”.
Dar, deocamdată atât. Fără a uita binemeritatul „La mulți ani, Poliție Română”!, la această nouă sărbătoare a existenței tale, sub semnul bine vestitor al faldurilor fluturânde ale drapelului primit în grijă în 1822.
P.S.
In săptămânile viitoare voi reveni, cu bucurie, asupra unor momente și evenimente trăite în compania unor prieteni și colaboratori din poliția teleormăneană.
Leave a Reply