Astăzi, în jurul prânzului,
a avut loc un incendiu la o casă, în comuna Drăgănești-Vlașca, Șoseaua Giurgiului. La fața locului, au intervenit pompierii din cadrul Punctului de lucru Drăgănești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În sprijinul acestora, s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Alexandria, cu o mașină de stingere. La sosirea primelor echipaje, s-a constatat că focul se manifesta într-o cameră de locuit și se propagase la nivelul asterealei acoperișul pe circa 5 mp.
În interiorul dormitorului a fost găsită o persoană decedată, cu arsuri pe circa 50% din suprafața corpului. Este vorba de o femeie de aproximativ 78 de ani.
Pompierii au localizat rapid incendiul, în limitele găsite, însă stingerea în totalitate a acestuia a durat aproape o oră.
Salvatorii au stabilit cauza probabilă a incendiului, care a fost jarul/scânteile căzute din sobă pe materialele ușor combustibile din apropiere.













Leave a Reply