Noi cu cine votăm, domnule?!...

Această întrebare caragialiană a devenit mai actuală ca oricând. Într-o vreme în care nivelul de instabilitate social-politică a devenit unul ridicat, atât pe plan național, dar mai ales internațional datorita creșterii gradului de insecuritate ridicat, ca urmare a situației antagonice pe alocuri între marile blocuri UE și SUA, România are nevoie mai mult ca oricând de un lider.

Un adevărat om de stat, care să fie garantul stabilității naționale într-o societate devenită tot mai măcinată de convulsii interne. Să nu ne ascundem după cireș și să recunoaștem cu îngrijorare că nivelul de agresivitate și instabilitate în societatea românească este unul mult mai crescut și mai ingrijorător decât în timpul mineriadelor din 90, în primul rand datorită social-media și rețelelor sociale. În atare situație, România are nevoie nu doar de un președinte care să ocupe scaunul de la Cotroceni, ci de un lider care să aibă autoritatea morală și profesională, dar și capacitatea de a coagula și calma toate forțele antagonice din societate. Să fie el însuși un element de credibilitate și un garant al stabilității sociale, un lider care să unească, nu să dezbine societatea. Pentru că societatea românească de astăzi este împărțită în două, iar falia care o separă este îngrijorător de adâncă. Mai mult, ca lider de politică externă să aibă capacitatea de a se pozitiona ferm pro-Romania în relațiile nicidecum facile, cu cele doua entități de care structural suntem legati: SUA și UE.

Din pacate, analizând plaja de candidați înscrisi în lupta pentru Cotroceni, speranțe prea mari nu avem, cei 5-6 potențiali contracandidați au, din păcate, suficient de multe lacune care să ne facă să credem cu convingere că nu corespund tipului necesar de președinte care să ne reprezinte într-o perioadă destul de delicată și complexă, în fața a două entități politico-economice de care suntem legați și care au devenit antagonice pe anumite paliere. Atitudinile SUA și UE de astăzi în raport cu ele însele, dar și cu țările membre partenere, nu mai conferă garanțiile mult dorite de națiunile aliniate lor în demersul comun pentru securitate și prosperitate. Altfel spus, România are nevoie mai mult ca oricând la Cotroceni de un om de stat care să dețină capacitatea de a trece România cu bine prin provocările care o supun în prezent și viitorul imediat.

Și atunci, se pune întrebarea caragialiană: noi cu cine votăm, domnule?!…