Misiunile pompierilor militari teleormăneni, din ultimele două zile

În ultimele 48 de ore, pompierii militari teleormăneni au gestionat 45 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

Astfel, s-a ]ntervenit în 33 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
– 11 incendii, dintre care unul izbucnit la o casă de locuit din localitatea Guruieni, un incendiu de autoturism în municipiul Roșiorii de Vede și 9 incendii de vegetație uscată, miriște și resturi menajere;
– o misiune pentru extragerea unei persoane din medii ostile vieții, pe raza localității Nanov.

Dintre misiunile menționate mai sus, amintim incendiul de locuință din localitatea Guruieni, care a avut loc în această dimineață, în jurul orei 05.45, când s-a solicitat ajutorul pompierilor militari din cadrul Detașamentului Alexandria pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Ajunse la fața locului cu două autospeciale de stingere de mare capacitate și o ambulanță SMURD, echipajele de salvatori au constatat faptul că flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului casei și al unui atelier, pe o suprafață de circa 240 mp, precum și în interiorul a șase camere de locuit, cu posibilitate de distrugere a tuturor construcțiilor din gospodărie. Prin dispozitivul de intervenție realizat și prin măsurile dispuse, pompierii au reușit să salveze bunuri de peste 200.000 de lei, reprezentând restul imobilului de locuit și mai multe anexe gospodărești. Pagubele înregistrate au fost estimate la suma de 150.000 de lei.

Din primele verificări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că focul a izbucnit din cauza instalației electrice deteriorate de la nivelul construcțiilor. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime.
Un aspect pozitiv remarcat pe timpul acestei intervenții a fost implicarea autorităților locale care, prin prezența viceprimarului și a personalului SVSU, au sprijinit în permanență intervenția echipajelor profesioniste de pompieri și s-au asigurat că alimentarea cu apă din rețeaua de hidranți a localității se realizează în mod rapid și eficient, prin creșterea presiunii apei pe timpul acestei misiuni. Pentru acest mod de abordare a situațiilor de urgență le mulțumim pentru implicare și colaborare!

Un incendiu izbucnit într-o împrejurare mai puțin obișnuită, în municipiul Roșiorii de Vede, respectiv în timp ce o persoană încerca să distrugă un cuib de viespi dintr-un autovehicul dezafectat, folosind o flacără deschisă și un spray, a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 marți după-amiaza, în jurul orei 16.53, solicitându-se ajutorul pompierilor militari. Ajunși la locul indicat de apelant, în curtea unui cetățean unde se aflau o hală și mai multe autoturisme dezafectate, salvatorii au constatat că focul se manifesta la două autoturisme, după ce flăcările s-au extins la vegetația uscată din jur, existând pericolul ca incendiul să se dezvolte în continuare la bunurile din apropiere.


Cu ajutorul autospecialei și echipamentelor din dotarea acesteia, pompierii au reușit să izoleze rapid incendiul și să-l lichideze în limitele găsite, în mai puțin de o jumătate de oră. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de peste 100.000 de lei, reprezentate de o hală și mai multe autoturisme aflate în imediata apropiere. Pagubele au fost estimate la 20.000 de lei.

În ceea ce privește activitatea preventivă, pompierii militari teleormăneni au continuat misiunile de creștere a gradului de siguranță pentru cetățeni, în localitățile Poroschia, Licuriciu și Alexandria, efectuând cinci controale de specialitate la instituțiile publice și operatorii economici din domeniile agricol, depozitare și comerț. Pe timpul acestor verificări au fost remediate mai multe probleme identificate, însă au fost aplicate și șapte sancțiuni contravenționale în cuantum de 36.000 de lei.

Colegii noștri au avut în vedere respectarea măsurilor privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive au fost instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, cât și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.


Dintre neregulile sancționate cu amendă menționăm neînființarea Serviciului Privat pentru Situații de Urgență (10.000 de lei), exploatarea necorespunzătoare a instalației de alimentare cu carburant, fără împământare (1.000 de lei), lipsa autorizației de securitate la incendiu (20.000 de lei) și restricționarea accesului în vederea utilizării hidranților exteriori de către autospecialele de intervenție (5.000 de lei).

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *