În curând, prima ” vacanță „ a carierei mele de pensionar autentic va lua sfârșit :vineri, după mai bine de optzeci de zile în care am respirat aerul curat și tare de la poalele Apusenilor, încărcat, ziua, cu arome de fân proaspăt și fulgerat, seara, de legendele unei istorii aievea trăite aici, la Baia de Criș, pe vremea când recunoașterea statutului de națiune liberă reprezenta încă un ideal pentru românii acestor locuri, mă întorc la București.
Fierbințeala unei veri neobișnuit de toride rămâne în urmă, amintire pentru anul următor, așteptând cuminte, în foișorul cu bârne centenare, ploile care să dea semn că toamna este aproape. Deocamdată însă, scorușii au înflorit a doua oară, așezând lângă ciorchinii portocalii ai primăverii ghirlandele albe ale podoabelor autumnale. Motiv de încredere că anul va fi, în cele din urmă, rodnic și că hambarele inimii nu ne vor rămâne goale. Căci, vorba lui Malherbe, ce poate fi mai frumos decât speranța că „fructele vor întrece promisiunea florilor „.
Pare ciudat , dar când spun asta am în vedere și „fructele mâniei”, preluând titlul celebrului roman al lui John Steinbeck , într-un an, politic și geopolitic, la noi și în restul comunității internationale, extrem de complicat , marcat de evenimente care anunță posibile mutații majore în tectonica relațiilor de putere între actorii, mai mici sau mai mari, de pe scena României și a lumii.
Faliile desenate pe harta Planetei, după al Doilea Război Mondial, și în societatea românească, la noi, mai ales după alegerile repetate din ’24/’25, cu latenta acumulare de tensiuni ce păreau a se fi fost consumate odată cu sfârșitul a ceea ce a purtat numele de ” războiul rece „, s – au activat deodată. Apogeul rupturii lor pare aproape, problema este ce va fi ” după”, sau chiar dacă va mai exista un ” după „. Cei care cred în mesajele venite dinspre alte lumi ar putea interpreta tocmai în această cheie recenta coincidență cosmică, în premieră absolută pentru omenire, a suprapunerii unei eclipse totale de soare cu momentul de vârf al anualei treceri a Terrei prin ploaia meteorică a Perseidelor. ( 12/13 august).
Lanțul seismelor catastrofale din acest an, care au zguduit și îndoliat planeta, ar putea fi evocat și el ca un semnal prin care Pământul, în felul său frust de a se adresa oamenilor, anunță că s – a cam săturat de fițele noastre și ar fi, poate, timpul să ne căutam de lucru prin alte universuri.
Incendiile de vegetație, calcinând mii și mii de hectare din pădurile pământului, plămânii ființei noastre terestre, și asta pe toate continentele locuite ( Antarctica a fost, deocamdată, exceptată, să vedem până când !), reducerea unui fluviu, Dunărea, simbolul imperial al Europei, cum o numea cineva, la condiția unui pârâiaș, de trecut, pe alocuri, cu piciorul ( exagerez, desigur, dar lucrurile cam întracolo merg) pe când vulcani care nu vor să meargă la culcare ne consumă nopțile ca privitori la nesfârșite focuri de artificii, toate converg către o idee de exprimat într-un singur cuvânt : AJUNGE! CA SUFFIT !, cum ar spune Constantin, nepotul meu elvețian care, de trei zile, s-a întors și el la creșa sa din Geneva după vacanța românească.
Și poate că, dezvelind ochilor noștri imaginile mărturie ale unor minuni făptuite de om acum vreo două mii de ani, precum ruinele podului construit din ordinul împăratului Constantin cel Mare între cele două maluri ale sale, la Anno Domini 368, în dreptul localității Corabia de astăzi, Dunărea secată ne transmite și ea eternul mesaj al Ecleziastului : „Deșertăciunea, deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni …”
Cam în același sens bat și avertizările, tot mai numeroase și mai apăsate care vin din partea celor pe care anii de studiu și inteligența lor naturală îi plasează în avangarda cunoașterii timpului nostru. Ei semnalează, și nu doar din teama de a-și pierde pozițiile, recunoașterea și respectul semenilor, riscul pe care îl reprezintă pentru om, pentru omenire, dezvoltarea necontrolată a propriei sale creații, Inteligenta Artificială. Apelurilor venite din partea comunității științifice de la cel mai înalt nivel ( a se vedea Scrisoarea deschisă a „ Future of Live INSTITUTE ” din martie 2023, semnată și de proeminenți oameni de afaceri precum Elon Musk sau Steve Wozniak), le-au urmat cele ale unor inalte instituții religioase, precum cel al Bisericii Catolice adresat prin glasul Papei Leon al XIV-lea în septembrie 2025 și cel asumat de a 80-a Adunare Generală ONU din aceiași lună,semnat de peste două sute de personalități ale vieții științifice dintre contemporani noștri.
Pericolul identificat în toate aceste luării de poziție se poate rezuma într-o singură idee :dezvoltarea unei structuri artificiale în măsură să concureze, până a ajunge să depășească performanțele minții omenești, ieșind de sub controlul acesteia.
Inteligența artificială, gândită a fi un mijloc tehnologic performant în slujba omului, care să îi ușureze munca, se poate transforma, și încă repede, din slugă, în stăpân. Ea având, față de om, avantajul „nemuririi „, prin posibilitatea duplicării la infinit al unui același program de pe un P C pe altul.
Yoshua Bengio, savantul canadian care a contribuit poate cel mai mult la dezvoltarea inteligenței artificiale (cu aproape un milion de citări în publicațiile dedicate domeniului, este cel mai des citat om de știință al planetei, lucrările sale fiind punctele de pornire pentru binecunoscutele ChatGPT, Claude și Gemini ! ) consideră că soluția găsirii unui antidot împotriva efectelor nocive pe care le provoacă deja utilizarea inteligenței artificiale stă în rezolvarea laturii etice a problemei, de abordat ca un bun public global.
Care sunt aceste ” reacții adverse „, de invins pentru ca organismul social național sau mondial, să depășească „boala” ? Amintesc doar unul, identificabil, cu un minim discernământ, și în viața noastră cea de toate zilele : inundarea canalelor de informații cu propagandă și neadevăr! Și nu neapărat pe gratis!
Altminteri, la final, vă propun să luăm aminte la sfatul înțelept pe care ni-l transmitea, în 2023, scrisoarea deschisă a experților institutului privind viitorul vieții din Canada, pe care am amintit-o deja : „SĂ NE BUCURAM DE O VARĂ LUNGĂ CU AI, DAR SĂ NU NE GRĂBIM NEPREGĂTIȚI SPRE TOAMNĂ!
Leave a Reply