FRF a schimbat sistemul de desfășurare de la Liga 3. Astfel, din ediția de campionat 2025-2026, vom avea un nou format pentru Liga 3.
La start vor fi 96 de echipe, cu 4 mai puține decât în această ediție de campionat, care urmează să fie împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze, cu sezon regular și play-off, respectiv, play-out.
În prima fază a noului sezon de Liga 3, fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out. În play-off, cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off. Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
Prima echipă clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Iar restul de patru echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare în L2.
În play-out vom avea 7 etape, cu două retrogradate direct din fiecare serie.
Astfel, în play-out, vor intra echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Și se va juca un singur tur, adică 7 etape.
Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.
Așadar, noul sistem de desfășurare implementat înca din ediția de campionat care începe în toamna acestui an, reduce la minim șansele ca ultima echipă situată în seria 4 în prezent, în speță Sporting Roșiori, să mai prindă un loc în liga 3 din ediția viitoare de campionat.













Leave a Reply