Recent, s-a încheiat ediția 2024-2025 a Ligi 3 fotbalistice. Ceea ce surprinde în mod neplăcut și trezește o îngrijorare justificată în lumea fotbalului românesc, este faptul că foarte multe reprezentante ale unor centre fotbalistice, altădată cu greutate în sportul rege din România, au retrogradat și din liga 3, luând drumul ligii judetene, respectiv, liga 4.
Aceste echipe se adaugă pe o listă care mai cuprinde și alte reprezentante ale unor foste centre cu rezonanță în lumea fotbalistică din țara noastră, care se află într-un îngrijorător declin valoric, ajungân până la dispariția totală de pe harta fobalistică națională.
Mediaș, Târgu Mureș, Mioveni etc., sunt exemple elocvente în acest sens. Lor adăugânduli-se alte importante grupări cu istorie frumoasă în fotbalul românesc. Consultînd lista grupărilor fotbalistice care au retrogradat anul acesta în liga 4, citim și ne întristăm: Dacia Unirea Brăila, CS Medgidia, Dunărea Giurgiu, Sporting Roșiori, Flacăra Moreni, Avântul Reghin, Muscelul Câmpulung. Toate, echipe cu tradiție, reprezentante ale unor orașe importante care au cochetat des cu Liga 2, chiar și cu prima ligă, cum este cazul celor de la Giurgiu, este drept prin Astra, dar și Câmpulung Muscel, Brăila și Moreni.
În tot acest timp, echipe aparținând de localități rurale, fără o tradiție fotbalistică în spate, fac legea, cum se spune, în liga 3, ”bătându-se” an de an la primele locuri în clasament și chiar jucând la barajele pentru accederea în liga 2. Și să nu mai spunem că unele dintre acestea au și promovat pe cea de-a doua scenă fotbalistică a țării, făcând o frumoasă imagine localităților lor.
Lucrul acesta ar trebui să dea de gândit administrațiilor locale, deoarece nu este normal, chiar frizează absurdul, să vezi reprezentanta unui oraș cu 100.000 de locuitori în liga 4, iar reprezentanta unei comune cu 1.500 de locuitori să ajungă în vârful erarhiei ligii a 3-a fotbalistice!! No comment!













Leave a Reply