La sfârșitul lunii mai, în Teleorman erau înregistrați 10.091 șomeri. Dintre aceștia, 1.140 erau beneficiari de indemnizație de șomaj

La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistraţi 10.091 șomeri (din care 4.049 femei), rata șomajului fiind de 9,39%.

În comparație cu luna precedentă, rata șomajului a scăzut cu 0,36%. Din totalul de 10.091 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Teleorman, 1.140 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9.851 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 8.357 șomeri provin din mediul rural și 1.734sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M. Teleorman (54,79%), urmat de cei cu studii primare/fără studii (22,64%). Șomerii cu studii liceale sunt în proporţie de 10,84%, iar 10,23% reprezintă şomeri cu studii profesionale/arte şi meserii. Ponderea cea mai mică o au șomerii cu studii universitare – 1,09%, precum şi cei cu studii postliceale: 0,3%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *