La Negrenii de Sus, un incendiu de vegetație uscată s-a extins la patru case nelocuite!

 

Astăzi după amiază, a avut loc un incendiu la Negrenii de Sus, comuna Tătărăștii de Jos. Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au fost alocate trei autospeciale de stingere, o autocisternă cu apă de 9000 de litri și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Teleorman, o autospecială de stingere din cadrul SVSU Tătărăștii de Jos și o autospecială din cadrul SVSU Scurtu Mare.

Suprafața afectată este foarte mare, de circa 4 hectare, reprezentând mai multe curți. Au fost distruse de flăcări patru case nelocuite și mai multe anexe gospodărești.
la această intervenție, până în acest moment, nu sunt înregistrate victime omenești.

Incendiul de astăzi este dovada elocventă a pericolului reprezentat de incendiile de vegetație uscată. Toți cetățenii trebuie să înțeleagă că astfel de situații pot să mai aibă loc dacă nu manifestă responsabilitate și dacă nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor specifice sezonului secetos.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *