Este sâmbătă , 20 decembrie 2025, peste mai puțin de o săptămână va veni Moș Crăciun, în sania trasă de reni, căutând, din zbor, hornurile potrivite pentru a-și trimite la destinație darurile. Listele cu aleșii binemeritatelor premii de bună purtare, ca și adresele lor, au fost deja de demult stabilite, unele, pe baza corespondentei primite de la înșiși destinatari, altele, după numeroasele referințe culese de la părinți, bunici, unchi și mătuși, învățători și profesori și, mai ales, de la vecini, cum se știe, persoanele cele mai bine informate când este vorba de copiii altora.
Mă aflu de câteva zile la Geneva, metropola elvețiană renumită pentru eleganța sobră a construcțiilor sale, dar și pentru politețea rafinată a locuitorilor. Se vede că nu degeaba au trecut pe aici un arhitect, precum Le Corbusier, și un părinte al celei de a doua mari Reforme a Creștinismului, precum Jean Calvin.
Clădirile, așa cum se arată, mare parte dintre ele, zidite cu bune secole înainte, cu coșurile lor săgetând bolta înstelată a cerului, nu pot constitui o piedică pentru ca generosul prieten al copiilor să-și îndeplinească, și în acest an, mandatul dărniciei sale.
Singurul impediment ar fi vremea, neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului, cum ar spune metereologii de serviciu ai diverselor posturi de televiziune, dar peste acest aspect Moș Crăciun ar putea trece cu ușurință, dată fiind milenara sa experiență de descurcăreț în situații critice, cum ar fi războaiele sau alte calamități.
Ca și mine, de altfel, care, profitând de vremea cu aer de primăvară subalpină–aici, chiar la propriu, pentru că Alpii își profilează, în zare, avantposturile înălțimilor încărcate cu zapadă –mi-am propus pentru după amiază o plimbare prin Geneva istorică în compania celor mai mici nepoți, Nicolas și Constantin, și ai celorlalți membri ai ramurii elvețiene a familiei. Turul de oraș este prilejuit de inițiativa Asociației Geneveze a Muzeului Tramvaielor, fondată în anul 1973, de a organiza „TRAM Historique de Noel” –” Tramvaiul istoric de Crăciun”, eveniment menit a perpetua amintirea vechilor vehicule care au străbătut odinioară străzile orașelor din Elveția.
Așadar, posibilitatea de a vedea Geneva de astăzi în condițiile in care au făcut o călătorii, localnici sau turiști, de odinioară. În cazul nostru, cum cele mai vechi tramvaie datează la Geneva din anul 1901, iată un bun prilej de a trăi, la aproape 125 de ani distantă condițiile de confort și senzațiile avute de cei care au străbătut străzile Genevei la început de veac 20.
In acest domeniu, România ar putea oferi prilejul unor experiențe încă și mai interesante, dat fiind că la noi tramvaiul și a făcut apariția în transportul public chiar mai înainte de 1900.
Întai, tramvaiul tras de cai, cel evocat atât de expresiv de celebra trupă „Phoenix” în nemuritoarea sa piesă, „Vremuri”. Primul tramvai în circulație a fost la Lipova (Arad) în 1860. I-au urmat cele de la Timișoara (1869) și Bucuresti(1871) . Cât privește tramvaiul electric, aici Bucureștiul, capitala Regatului României, va câștiga întâietate în fata Timișoarei, oraș aflat încă în imperiul Austro-Ungar:anul 1894 față de 1899. Dar, să mă întorc la Geneva, pe malurile Leman-ului unde, dat fiind atmosfera miraculoasă pe are o emană Crăciunul însuși, o reîntalnire cu legendele locului și cu eroii acestora nu mi se pare de fel nelalocul ei.
Întai, miticul Gargantua – iubitorii de literatură franceză și-l amintesc desigur pe uriașul ale cărui incredibile isprăvi ni le descrie Francois Rabelais în a sa serie fantastică „Gargantua și Pantagruel”, din care avea să se nască romanul francez.
O primă întâmplare ține de formarea Lacului Leman: pe când se îndrepta spre Italia, gigantul mitologic a încercat să-și astâmpere setea. Nereușind s-o facă în Rhone, fluviul fiind prea strâmt pentru el, începu să sape cu mâinile. Grămada de pietriș și pământ depusă pe malul stâng al apei forma muntele Saleve, existent și acum, și numit astfel pentru că sătenii privind scena ar fi exclamat:” Ca leve!” („Asta se ridică”, în franceză).
După alte legende, formarea Lacului Leman, ca și a lacurilor Annecy și Burget s-ar fi datorat lacrimilor a trei îngeri, induioșați de soarta unor nefericiți pământeni.
Conform altei legende, pe fundul Lacului Leman s-ar afla un clopot uriaș scufundat în urma naufragiului unei corabii care transporta mai multe clopote. Cel mai mic dintre ele a și fost recuperat în 1648, dovadă că legenda nu este doar o simplă poveste și răsună și acum în clopotnița bisericii din localitatea Genthod. În ceea ce privește legătura dintre lacul a cărei fântână arteziană care aruncă apa până la înălțimea de 140 de metri, devenită din 1891 simbolul orașului și celebrul personaj rabelais-an circulă încă numeroase alte legende. La Geneva și-ar fi găsit refugiul pitorescul uriaș, atunci când a fost nevoit sa părăsească Franța. Nimic surprinzător, câtă vreme orașul elvețian s-a arătat totdeauna primitor în a oferi adăpost tuturor celor care, la un moment dat, au fost nevoiți să-și părăsească țara. Exemplele, ar putea acoperi zeci de pagini de nume. Citez doar câteva, în primul rand dintre francezi, scriitorii Jules Verne, Romain Rolland, pictorul Gustave Courbet, cântăreții Johnny Holliday, Charles Aznavour…
Dintre români, lista este și mai impresionantă, incluzând pe Regele Mihai I, pe marele inventator Henri Coandă, pe laureatul Nobel George Emil Palade, pe pianista Clara Haskil.…
Dar, trebuie, nu-i așa, lăsat loc, și nume, și pentru episoadele viitoare…
Leave a Reply