Marți 1 aprilie 2025, în Poligonul de Tir – Talere al Clubului Sportiv Teleorman, situat pe malul stâng al râului Vedea din municipiul Alexandria, reprezentanții mass-mediei teleormănene au fost invitați (de către conducerea instituției ,,Oamenilor de Arme” din județul nostru) la o activitate devenită tradiție, unde jurnaliștii acreditați, ne-am reunit pe aliniamentul de tragere, pentru a ne etala și … testa îndemânarea, precizia și capabilitățile de buni trăgători cu armamentul de tir sportiv.

Această competiție sportivă, dedicată exclusiv reprezentanților mass-mediei (care a debutat în anul 2003 și a ajuns la a douăzeci și doua ediție) se înscrie în cadrul acțiunilor și activităților omagiale, desfășurate de către Inspectoratul Județean de Jandarmi ,,General de brigadă ION BUNOAICA” Teleorman, premergătoare sărbătoririi ZILEI JANDARMERIEI ROMÂNE ( la data de 3 APRILIE, când anul acesta se ANIVERSEAZĂ 175 DE ANI de la prima atestare documentară – 3 aprilie 1850 ).

La orele 11.00, am fost întâmpinați și am primit urarea de bun venit, din partea domnului Colonel Nelu MIHAI, Adjunctul Inspectorului Șef al I.J.J. Teleorman. Alături se aflau doi ofițeri de nădejde (care s-au ocupat de buna organizare și desfășurare a evenimentului ), respectiv doamna Căpitan Alina VINTILĂ – Ofițer specialist în cadrul Compartimentului Formare Profesională și domnișoara Sublocotenent Cristina DRĂGUȚ, purtătorul de cuvânt al instituției.

Față de edițiile anterioare ( desfășurate anual, în poligoanele de trageri – respectiv în fostul Poligon militar din comuna Poroschia ori în anii trecuți în Poligonul de tir sportiv al CST Alexandria, de lângă Ștrand ), în acest an, această ediție s-a desfășurat, în premieră în acest poligon și tot în premieră, la această probă – de talere (față de cele tradiționale, la țintă fixă, cu armament de război din dotarea jandarmilor: pistolul Carpați, calibrul 7,65 mm, ori pistolul mitralieră, calibrul 7,62 mm, dar și cu pistoale și puști de tir sportiv – în probele de pistol viteză ori pușcă liberă ).

Sprijinul tehnic și de specialitate a fost acordat și asigurat de către doamna Roxana MIKLOȘ, o renumită și distinsă antrenoare de tir, specialistă la această probă (cu rezultate remarcabile, ca sportiv, în anii trecuți, la competițiile desfășurate în plan național și internațional, dar și în prezent, cu aceleași rezultate deosebite obținute de elevii antrenați de dumneaei).
Înainte de începerea concursului, ne-a prezentat un scurt instructaj, în cadrul căruia ne-a reamintit și prezentat: regulile ce trebuiesc respectate în poligon, reguli privind mânuirea armei și manipularea muniției, comenzile pentru executarea focului, caracteristicile tehnico-tactice ale armei de tir sportiv, pușca tip BERETTA, calibrul 12 milimetri, operațiunile pentru tragere ( poziția cu arma, încărcarea armei, luarea liniei de ochire, mânuirea lină a trăgaciului, descărcarea armei, precum și tehnica urmăririi și ochirii țintei / talerei aflate în mișcare ) precum și posibilele incidente de tragere.

Având în vedere, că recent, mai participasem și la competiția similară organizată de către IPJ Teleorman, nu a mai fost nevoie să ne prezinte, demonstrativ și cu explicații, toate aceste operațiuni de tragere la … rece (adică, fără muniție) cu fiecare concurent.

A urmat direct momentul ,,la cald”, unde bărbații ( la … insistențele doamnelor ), am intrat primii în … ,,luptă”.
Jurnaliștii înscriși în concurs ( trei femei și patru bărbați, reprezentând cinci instituții media teleormănene) s-au întrecut în a-și etala abilitățile de folosire a armamentului, în cadrul unui poligon de tragere, iar gazdele – jandarmii ( din serviciile Logistic și Resurse Umane) precum și personalul din poligon, au luat toate măsurile necesare, cu respectarea legislației aflate în vigoare, pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții optime, de siguranță pentru toți participanții ( îngrijindu-se, deasemenea și de o … hidratare, corespunzătoare efortului depus și condițiilor meteo…).
După executarea tragerilor, o manșă a câte cinci cartușe, apoi manșe de departajare a câte trei cartușe ( la categoria bărbaților ), clasamentul competiției a fost următorul:
* La categoria bărbați:
Locul I – Mircea OLTEANU (Ziarul Mara)
Locul II – Adrian NEAGU (InfoExpresTV
Locul III – Emilian ORODEL (Burnas TV);
* La categoria femei:
Locul I – Alina ZBENGHECI (Exploziv News)
Locul II – Cristina BOBOC (Exploziv News)
Locul III – Roxana CIOFALCĂ (Actualitatea de Teleorman).
Festivitatea de premiere a fost oficiată de către dl. Col. Nelu MIHAI și dra Slt. Cristina DRĂGUȚ care le-a înmânat câștigătorilor diplome și plachete și i-a felicitat pentru reușită.
Deasemenea, le-a mulțumit, pe această cale, concurenților pentru participare cât și colaboratorilor din cadrul Clubului Sportiv Teleorman Alexandria, pentru sprijinul acordat.
La final, purtătorul de cuvânt mi-a acordat un scurt interviu, iar eu la rându-mi, le-am mulțumit și de această dată, camarazilor jandarmi pentru invitație și i-am felicitat pentru excelenta organizare a acestui eveniment ( de … suflet pentru mine, deoarece de la prima ediție, desfășurată în anul 2003 și până la trecerea mea în rezervă, în anul 2016, m-am ocupat de organizarea și buna desfășurare a tuturor activităților de tradiții, cultural-educative, religioase și recreativ-sportive, precum și a … Edițiilor I – XIV a ,,Cupei Presei la Tir” ).
Din partea mea, din … inimă, le adresez sincere FELICITĂRI, tuturor protagoniștilor (organizatori, gazde, participanți ) pentru desfășurarea aceastei frumoase activități.
LA MULȚI ANI, JANDARMERIEI ROMÂNE!
LA MULȚI ANI, JANDARMILOR TELEORMĂNENI!
Col.r. Orodel Emilian
















Leave a Reply