Viitorul profesor Florea M Costache s-a născut la Crângeni, la 4 aprilie 1908,într o familie de plugari din satul de pe Valea Calmățuiului. Primele lecții, de viață și de școală, le-a primit în comuna natală, dascăli fiindu-i tatăl, Marin, a cărui inițială o păstrează, cu mândrie, la butoniera inimii, și bătrânii înțelepți ai satului. Între aceștia din urmă mulți, precum uncheașul Florea Dan, trăiseră experiența Războiului de Independență de la 1877-1878 și bucuria victoriei mai vindecase ceva din rănile lipsurilor și ale suferințelor îndurate. Până la un punct, când dureri de alt soi expiaseră pe rugul vâlvătaiei de la 1907.
Toate se distilaseră în cântecul popular, de care micul Florea se împărtășise, copil fiind, precum de sfânta anafură, primită duminica, după slujbă, de la preotul satului. Și toate sedimentează în amintiri de neuitat, pe care avea să le redescopere, adunate treptat, în anevoioasa călătorie a vieții. O călătorie pe care o așează, cuminte, cronică a tot cuprinzatoare, purtată în cufărul cu inedite, unele dactilografiate, altele nu, așteptând o dimineață, deocamdată mereu amânată, în care să vadă lumina tiparului.
Găsim aici „Țăranii”, cu trecerea prin lume a lui Moise Panduru, un fel de alter ego al autorului și evocarea „singurului om din țara aceasta care a ținut cu țăranii, care sunt sarea pământului. Și acel om a fost Cuza Vodă, Cuza Vodă pe care o să – l găsiți în bordeiele noastre alături de icoană”. Sau „De la Calmățui la Grivița”, povestea lui Moș Radu, țăranul din Crângeni, devenit erou la cucerirea redutei de la Plevna și întors la ai săi după șapte ani „la armată și la rezbel”, care a apucat să trăiască suficient pentru ca, la bătrânețe, să prindă bucuria reintregirii nației, la 1 Decembrie 1918.
Sau,mai scurtele povestiri, „Legea dragostei”, „La carte”, „Pe pământul făgăduinței românești”, oglindă a trăirilor sale de copil, plecat de acasă singur, la 13 ani, din Teleorman la Odorhei, dincolo de Carpați, în cadrul schimburilor de elevi între Vechiul Regat și Transilvania, după revenirea acesteia la România. Sau privind experiențele sale de tânăr ofițer, în al Doilea Război Mondial, când ordinele capilor oștirii, l-au purtat din stepele rusești până în pusta ungară.
„Amintiri duioase din război”, „Pe zona de est–Amintiri din retragerea din Basarabia”, ample povestiri autobiografice, vin să așeze omenia, ca trăsătură definitorie a profesorului, scriitorului și omului Florea M Costache, o caracteristică ce transpare , și mai pregnant, în nuvela de mari dimensiuni „Mihai Vodă și Turturea Postelnicul”.
Această scriere este, după părerea mea, cea mai reușită, prin autenticitatea creionarii personajelor și a contextului istoric care a condus la mișeleasca ucidere a voievodului Mihai Întregitorul din literatura noastră. Avem în față un alt Mihai, diferit de condotierul care, cu barda din stânga ajunge la cer, un Mihai capabil să susțină un dialog cu un mare om de știință al vremii sale, astronomul Tycho-Brahe, și să privească spre viitor prin acea fereastră dincolo de care necunoscutul se arată ca o lume a ordinii și a dreptății.
Dar, promisesem că, în acest episod, îl voi prezenta pe profesorul Florea M Costache din postura sa de iubitor și culegator de folclor, ceea ce voi și face în rândurile următoare.
Studiul,de asta dată tipărit, „Ioana Florea Dan–Un tezaur de folclor”, publicat în 1968,in culegerea ” Limbă și Literatură „, volumul 16 este un excelent punct de plecare.
Este povestea unei femei, născută în 1887 în comuna Crângeni, deci consăteancă a profesorului, fiica unuia dintre cei mai longevivi români, pe care l-am evocat deja, Florea Dan, trăitor până la… 108 ani!
De la Ioana, profesorul Costache a cules nu mai puțin de 196 de cântece populare, însumând peste 10.000 de versuri.
Neștiutoare de carte, Ioana Florea Dan a beneficiat de o excepțională memorie:„cântecele le păstrez în cap și în inimă și le scot numai atunci când am trebuință de ele”, mărturisește ea. Cântece haiducesti, de dragoste, istorice, cu tematică păstorească, de cătănie, de nuntă, tradiționale, strigături și bocete, toate adună, veritabil tezaur, inspirat titlu, cultura rurală românească.
Prin ele, autorul culegerii demonstrează vitalitatea străvechii vetre folclorice a Teleormanului, o demonstrație susținută, în vremurile noastre de apariția din același spațiu, a unor personalități precum regretatul Liviu Vasilică sau inegalabila Floarea Calotă, absolventă a Colegiului Anastasescu din Roșiorii de Vede.
Culese în mod direct de la Ioana Florea Dan, cea care ” s-a identificat cu locul ei de naștere, cu istoria acestui loc, face corp, cum zice ea, cu natura acestui loc și are o mare influență asupra sătenilor”, cântecele leliței Ioana strălucesc încă prin autenticitatea mesajului lor. Ele sunt și vor fi mereu expresia tinereții care nu se pleacă în fața trecătorului timp căci, nu-i așa,
„Anii trec și trec mereu,
Gândul rămâne flăcău”!, cum spune una dintre strigăturile sale.
Leave a Reply