În jurul orei 01.35, pompierii au fost anunțați de producerea unui incident feroviar pe magistrala 100, București – Craiova, în zona comunei Măldăeni (în câmp, la o distanță de aproximativ 1,5 km de primele case și circa 1,1 km față de DN 6), în urma căruia locomotiva și două vagoane cisternă, încărcate cu benzină, au deraiat, unul dintre ele prezentând scurgeri. Trenul are o granitură de 35 de vagoane cisternă, toate încărcate cu benzină.
Pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor, la fața locului sunt mobilizate următoarele forțe de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă de mare capacitate, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și un echipaj SAJ Teleorman.
Conducerea și coordonarea intervenției este asigurată la fața locului de către inspectorul șef, col. Florin Pîngă și de șeful Centrului Operațional, cpt. Valentin Nedelcu.
Până în prezent, s-au luat măsurile de izolare a zonei, asigurarea măsurilor PSI, întreruperea traficului feroviar și a energiei electrice, s-a luat legătura cu reprezentanții CFR pentru a trimite alte vagoane, în vederea transvazării benzinei din vagonul cisternă avariat și îndepărtarea garniturii deraiate.
Update ISU Teleorman: Nu s-a modificat nimic față de situația de azi-noapte, asteptăm să vină o locomotivă diesel de la Giurgiu, două vagoane cisternă pentru transvazare și echipamentele necesare pentru realizarea acestei operațiuni.
Acestea din urmă, din câte am înțeles de la reprezentanții CFR, vin tocmai de la Suceava, acesta fiind motivul întârzierii.
Când va sosi locomotiva diesel, se va proceda la îndepărtarea vagoanelor rămase pe șină într-o stație CFR apropiată.
Noi, pompierii, continuăm să asigurăm măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, până ce situația va fi rezolvată de reprezentanții CFR și ai firmei căreia îi aparține transportul.
Având în vedere temperaturile ridicate prognozate în cursul zilei de astăzi, pompierii vor acționa frecvent pentru răcirea vagonului cisternă avariat.
Update:
– la ora 13.00, cele 33 de vagoane ale trenului, care nu au deraiat și nu au fost avariate, au fost preluate cu o locomotivă diesel, sosită de la Giurgiu, și îndepărtate de zona incidentului, în condiții de siguranță;
– se așteaptă echipamentele și personalul specializat de la Suceava pentru a realiza operațiunea de transvazare a benzinei în alte două vagoane cisternă;
– pompierii continuă monitorizarea situației și acționează periodic pentru răcirea vagoanelor avariate. Cu ajutorul camerei de termoviziune din dotarea autospecialei de stingere, este verificată temperatura acestora.
– traficul feroviar rămâne în continuare blocat, până la rezolvarea în totalitate a acestei situații.
În jurul orei 17.00, a început transvazarea benzinei în două cisterne vagon. Această operațiune se realizează cu echipamente speciale de către personalul operatorului economic, iar pompierii militari teleormăneni asigură misiunea de apărare împotriva incendiilor.
Premergător acestei activități, deoarece presiunea în cisterne era prea mare, pompierii au intervenit pentru răcirea bazinelor, astfel încât transvazarea să se realizeze în condiții de siguranță.
Update:
– în jurul orei 20.00, au fost umplute două vagoane cisternă, prin transvazare, ele fiind transportate în siguranță în stația CFR Roșiori Nord.
– deoarece mai rămăseseră aproximativ 8 t de benzină într-un vagon cisternă avariat, la fața locului a mai fost adusă o autocisternă. La ora 23.00, toată benzina a fost preluată din zona incidentului, pericolul fiind îndepărtat complet;
– în acest moment, reprezentații CFR fac eforturi pentru repunerea unui vagon pe șine, după care, cu o macara de mare tonaj, se va încerca și repunerea locomotivei și a celuilalt vagon. Aceștia estimează că intervenția lor se va finaliza până mâine dimineață, astfel încât traficul feroviar să fie reluat în condiții de siguranță;
– pompierii vor rămâne la fața locului cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.



















Leave a Reply