În Teleorman, numărul cazurilor de violență domestică a luat amploare și îi pune pe gânduri pe oamenii legii

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman continuă să depună eforturi susținute pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, una dintre formele grave de încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanei. Prin acțiuni preventive, intervenții prompte și colaborare cu instituțiile partenere, ne reafirmăm angajamentul ferm de a proteja victimele și de a sancționa comportamentele agresive.

În primele 5 luni ale anului 2025, la nivelul județului Teleorman au fost înregistrate 179 fapte de violență în familie.

Un instrument esențial în protejarea victimelor îl reprezintă ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști la fața locului, atunci când există un risc iminent asupra vieții, integrității fizice sau psihice a persoanei. Ulterior, instanța poate dispune ordinul de protecție, care stabilește măsuri suplimentare pentru siguranța victimei pe o perioadă determinată.

În primele 5 luni ale anului 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au emis de 73 de ordine de protecţie provizorii (față de 52 în aceeași perioadă a anului 2024), 13 fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată (față de 20 în primele 5 luni ale anului 2024).

Din totalul de 73 ordine de protecție provizorii emise, 55 au fost confirmate de procuror, reprezentând un procent de 75.3%, în timp ce, referitor la nerespectarea ordinelor de protecție provizorii, au fost sesizate 21 de infracțiuni în 5 luni 2025.

În aceeași perioadă, instanțele de judecată din județul Teleorman au emis 78 ordine de protecție (13 provenite din O.P.P.), fată de 70 în aceeași perioadă a anului 2024 (20 provenite din O.P.P.).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 19 infracțiuni în 5 luni 2025 față de 13 în 5 luni 2024.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *