Elevii Școlii Gimnaziale „Anghel Manolache” din Scrioaștea au participat la o lecție de informare europeană organizată la Biblioteca Municipală „Gala Galaction”

Elevi ai Școlii Gimnaziale „Anghel Manolache” din Scrioaștea au participat astăzi, 13 mai, la o lecție de informare europeană organizată la Biblioteca Municipală „Gala Galaction” de centrul de informare europeană EUROPE DIRECT Teleorman.

Întâlnirea a fost dedicată valorilor europene, dialogului, spiritului civic și grijii față de natură și comunitate. Elevii au fost însoțiți de cadrele didactice Adriana Dincă, Paulina Ionescu, Daniela Grigore, Delia Tumbea și Viorica Mița.

În cadrul activității, copiii l-au descoperit pe Silvestru, personajul principal al volumului „Silvestru, erou în tricou”, scris de Carmen Tiderle, carte realizată în cadrul unui proiect al Reprezentanței Comisiei Europene și al Asociației OvidiuRO, dedicat educației pentru mediu și promovării grijii față de natură.

La finalul întâlnirii, fiecare participant a primit câte un exemplar al cărții, plecând acasă cu o poveste frumoasă și cu un mesaj despre responsabilitate, implicare și protejarea mediului, dar și cu publicații europene și materiale de promovare.

Biblioteca Municipală „Gala Galaction” și Centrul EUROPE DIRECT Teleorman continuă să susțină activități dedicate educației, dialogului și promovării valorilor europene în rândul tinerilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *