Ieri după amiază, așa cum o face în fiecare an de la începuturile Lumii și va continua să o facă până când Cineva, probabil Dumnezeu, va rosti Cuvântul care să pună capăt Timpului și Universului, așa cum le știm astăzi, Soarele a trecut granița cerească dintre Sud și Nord. Nu a cerut pentru asta nimănui aprobare, oricum nimeni nu a încercat să – l oprească, intrebandu-l de viză, și astfel strălucitorul imigrant a depășit ecuatorul Înaltului, lăsând în urmă jumătatea săracă a cerului, pentru a-și transfera dărnicia căldurii și luminii sale în Hiperborea, adică tot în emisfera unde, nu se știe de ce, sunt adunați bogații Pământului.
Sigur, dacă am ține morțiș să găsim o explicație, cum ni se întâmplă adesea nouă, oamenilor, când vrem să dăm un sens, al nostru, acolo unde Creatorul a ales să lase liber hazardului, am putea inventa pe loc o legendă. Ingredientele le avem deja, o Stea Polară mai atrăgătoare decât Crucea Sudului, care să – l fi prins în mrejele ei pe naivul Soare, și iată, avem primăvara, se vede și cu ochiul liber, chiar dacă e olecuță de fum exact peste locurile unde s-a născut Istoria.
Sosirea ei, mai altfel decât o imaginase cândva Boticelli, a fost salutată în acest an nu cu triluri de păsări, roiriri de albine și explozii florale, deși, probabil, vor mai fi existat și ele, ci cu alarme, explozii autentice de superbombe, nu de trandafiri și alergări nebune spre adăposturi săpate parcă pentru un voiaj spre centrul Pământului (e de recitit romanul lui Jules Verne!), în căutarea unui El Zorab, armăsarul pur sânge din poezia românului nostru George Coșbuc, alungat de drone prin pustiurile Arabiei.
Exodul biblic, cu fuga în Egipt, cu anii de sclavie, cu speranța eternei reîntoarceri la Pământul Făgăduinței, se petrece acum zilnic, cu alți eroi, și nu doar în ținuturile evocate în Cărțile Sfinte de acum peste două milenii.
Ceea ce e altfel, cu siguranță altfel, e incertitudinea reNașterii lui Iisus, a reîntruparii și revenirii sale printre, și pentru oameni care, indiferent de religia lor, se străduiesc, cu osârdie, să își consume existența parcurgând etapele Apocalipsei sfântului Ioan, pe care de a deveni, iată, cel mai realist Best sellers dintre tot ceea ce s-a imaginat și publicat vreodată.
Dar, deocamdată, aici, în România, ca să ne vedem de ale noastre, cum ne sfătuiește o vorbă din bătrâni, avem Primăvara, așadar, avem, se pare, și Buget, să vedem doar ce facem cu ele.
Avem și scut, cum au avut cândva și strămoșii, scut care, chiar dacă e niteluș mai altfel, ne apară nu de săgeți ci de alți bărzăuni zburători.
Dar, bine ar fi, dacă am mai avea și memorie, mai sigură protecție decât toate adăposturile și rachetele defensive din lume.
Pentru că, lucru rar, este singura care te apară, deopotrivă, de pericolele de azi și de mâine, dar și de greșelile cele de ieri!
Leave a Reply