Când într-o zi de început de toamnă , la 11 octombrie 1948, s-a născut primul fiu în familia Ștefănescu, la Roșiorii de Vede, alegându-i numele, părinții – Ion și Ștefania – nu bănuiau că îi stabileau, cumva, și destinul. L-au botezat Dan, un apelativ vechi și îndrăgit pe meleagurile românești, prescurtarea biblicului ”Daniel”, cu înțelesul de ”cel care judecă după dreptate”. Și așa avea să fie, chiar dacă mai târziu Dan urma să își aleagă, ca profesie, nu științele juridice, ci medicina.
Copilăria și-a petrecut-o în Roșiorii de Vede. Un oraș de câmpie, prosper încă, cel puțin în ochii copiilor, care își câștigase prestigiul în interbelic prin cel puțin patru calități. Întâi de toate, în plan economic, era un centru important al comerțului de cereale, despre care am mai scris. Apoi, era renumit pentru medicii săi. Și despre aceasta am mai scris. Trăiseră sau măcar trecuseră pe aici, o vreme, scriitori importanți ai literaturii române. Și, în sfârșit, era deja renumit pentru școlile sale: lucru poate surprinzător pentru o localitate nu foarte populată, avea doar vreo 20.000 de locuitori, funcționau la Roșiorii de Vede două licee, unul teoretic, ”Liceul Frații Anastasescu”, și unul comercial, cu profesori recunoscuți pentru scrierile și performanțele lor didactice. Despre unii dintre ei am scris și aici, despre alții urmează să scriu.
De altminteri, întreaga viață, să-i spunem, mondenă a urbei, se derula pe un traseu care pornind din fața ”Liceului Frații Anastasescu” traversa Grădina Publică, pentru a avea ca reper librăria din centrul orașului.
Pe parcurs, existau, desigur, și alte puncte de interes: restaurantul terasă din parc, în care vara cânta formația lui Mieluță Marinescu, cinematograful ”Carpați”, Calea Rahovei, cu trotuarele flancate de prăvăliile negustorilor și, depășind librăria, câteva cluburi, de șah și billiard, pentru a încheia, cu cinematograful Giuvelca, vizavi de care se afla sediul băncii și viitorul muzeu al municipiului de astăzi.
Faptul că Centrul din Roșiorii de Vede era marcat de o librărie și nu de altceva, cred că spune multe despre predestinarea unei localități mici în care au trăit oameni care au lăsat urme importante în cultura românească.
Am amintit de ”Liceul Frații Anastasescu”. Sigur, în acei ani, își schimbase numele renunțând la cel al întemeietorilor săi pentru a deveni pe rând ”Liceul Tudor Vladimirescu” – marele revoluționar gorjean de la 1821 a avut o legătură specială cu târgul de pe Vedea – și, mai apoi, ”Liceul Nr. 1”. Își schimbase numele, dar nu renunțase niciodată la tradiția și nici la profesorii săi. El a fost și a rămas, categoric, printre școlile de elită ale României și noi, elevii, am urmat și eu același liceu, eram mândri de șepcile și matricolele noastre cu însemnele înscrise cu litere aurii pe catifea grena.
În acest liceu, Dan Ștefănescu și-a adunat nu numai un solid portofoliu de cunoștințe, care i-au permis să depășească fără probleme rigorile unui examen de admitere reputat ca dificil la Medicină, dar să și întregească modul de a fi și a gândi învățat în familie cu adevăratele modele de caracter ale dascălilor săi.
Student la Facultatea de Medicină, primii ani la Iași, apoi la București, o conjunctură fericită face să-l întâlnească pe Ion Ghițulescu, celebrul crainic sportiv al vremii, căruia nu avea cum să îi scape excepționala ”voce radiofonică” a studentului medicinist și să îi propună transmiterea unui meci de fotbal. Ceea ce s-a și întâmplat la 4 noiembrie 1970, când viitorul medic transmitea partida Dinamo București – Liverpool (1-1) din Cupa Orașelor Târguri, cum se numea pe atunci fosta Cupă UEFA, actuala Europa League.
De atunci, ”vocea de catifea” a lui Dan Ștefănescu, devenit între timp medicul Dan Ștefănescu, a mângâiat microfonul radioului în drum spre milioane de ascultători de încă peste 1.000 de ori, pentru a se opri la 17 decembrie 2016, după un meci de fotbal F.C. Voluntari – C.F.R. Cluj (2-1), după a 1.095-a transmisie.
Și dacă fotbalul și-a avut în mod firesc ”partea leului” în palmaresul transmisiilor sale, nu putem uita că nici celelalte sporturi nu au fost ignorate. Atletismul, polo-ul, boxul, au beneficiat de transmisii în care am regăsit acea notă de echilibru specifică dr. Dan Ștefănescu (puterea numelui!), chiar dacă în mod firesc nu lipsite de susținerea interioară implicită a sportivilor români. Precum la acea transmisie de două ore și jumătate a memorabile finale de volei masculin România – Cuba (3-2), în urma căreia țara noastră a câștigat titlul la Universiada din 1981 găzduită de București.
Prezența pe arenele sportive, implicând oboseala deplasărilor și efortul fizic și mental al transmisiilor, nu l-au oprit pe Dan Ștefănescu să-și construiască și cariera de medic la care visase în tinerețe. Ea s-a împlinit la Alexandria, la doar 30 de kilometri de orașul natal, unde a condus mulți ani Direcția de Sănătate Publică a Județului Teleorman, fără a-și abandona pacienții cărora, cu pricepere și blândețe, le aducea vindecarea.
O familie frumoasă, soția Ann-Marie Cornelia, activând tot în domeniul medical, și fiicele, Dana și Roxana, amândouă farmaciste, cea dintâi la București, iar cea de-a doua la Alexandria, întregește viața celui pe care municipiul Alexandria l-a declarat, în 2020, Cetățean de Onoare.
Pensionar acum, medicul-comentator are, totuși, ușorul regret că celălalt oraș drag al existenței sale, Roșiorii de Vede, nu s-a gândit, încă, să-și îmbogățească într-un mod similar galeria recunoașterii pentru personalitățile sale.
Ce-ar fi de spus la final? Chiar dacă, în 2003, urma eforturilor unei vieți dedicate, fără restricții de viteză, și medicinei și sportului, și-a arătat fața și a trebuit să suporte o operație pe cord deschis, doctorul Dan Ștefănescu rămâne și acum, la 77 de ani, optimistul din totdeauna. Cu vocea caldă, catifelată, mângâind silabele sunetelor bine domesticite, cu elocința unui orator și blândețea unui preot, el ne îndeamnă să trăim bucuria de a fi liberi, tineri, competitori în marele maraton al vieții. Pe care el, doctorul Dan Ștefănescu, nu va înceta să îl transmită în direct pe lungimea de undă a inimilor fidelilor săi ascultători.
Drept pentru care, mai vârstnicul său concetatean din Roșiorii de Vede de acum o jumătate de veac așează in încheiere urarea de traditie:„La mulți ani cu sănătate, bucurie și dragostea celor apropiați, doctore Dan Stefanescu! Și la bună reauzire …în etapa viitoare!!”
Leave a Reply