Cătălin Avan, primar Păușești: ”Ne așteaptă un duel greu cu cei de la Nanov!”

-Domnule primar Cătălin Avan, pentru început, v-as ruga să ne vorbiți despre proiectul fotbalistic ASFC Pausesti- Otăsău. Noi avem semnale că proiectul este unul serios, din care face parte și un cuplu de antrenori care au antrenat cu succes în Teleorman, Marius Bsciu-Sorin Bucuroaia.


-Echipa s-a reînființat în anul 2011, în 2015, eram viceprimar și am finalizat cu forțe proprii baza sportivă. Din 2016, când am câștigat primul mandat de primar, ne-am reîntors acasă. Și am promovat de la liga 6 la liga 5. În anul 2017, de la liga 5 la liga 4. După promovare în liga 4, până în pamdemie, am avut o participare modestă în liga 4. În pandemie, deoarece multe echipe nu aveau bani pentru teste, în campionatul Ligii s-au înscris doar 4 echipe: noi, Sparta, Călimanesti și Băbeni. Am ajuns în finală. După pandemie, am avut un campionat de liga 4 echilibrat, SCM Rm Vâlcea s-a reînscris în liga 4.

Fiind vorba de buget de municipiu, ei s-au întărit foarte mult. Cu toate acestea, am făcut 0-0 la ei și ne-au bătut acasă cu 4-1 și SCM a mers la baraj cu Rapid Buzescu și au promovat în liga 3. Anul următor,  am fost umăr la umăr cu Sparta până în ultima etapă și au câștigat campionatul la 1 punct în fata noastră și au promovat la liga 3. Anul acesta, a fost anul nostru. Ne-am bătut cu Cozia și Olterul Alunul, echipă care s-a ținut de noi și Călimănești pâna prin etapa 20, după care am rămas în luptă noi și Călimănești. Am bătut în tur cu 2-0 pe Călimănești, și 5-1 în retur și am devenit campioni cu 2 etape înainte de finalul campionatului.

În finala Cupei României, am marcat în prelungiri cu Cozia 1-0 și am câștigat și Cupa. Cât privește  proiectul, este în felul în care miercuri eliberăm autorizatia de constructie si vom da ordinul de începere a lucrarilor la modernizarea stadionului. Cu această  ocazie țin să multumesc colegului meu, domnul primar de la  Pietrari care ne-a găzduit.    Avem un acord de parteneriat cu CJ Vâlcea care ne-a alocat suma de  1. 500.000 lei pentru modernizarea stadionului, motiv pentru care îi  mulțumesc domnului președinte Rădulescu. Echipa este sorijinită permanent cu drag de toti cei 11 consilieri locali.

-Ce v-a determinat să aduceți  la echipă cuplul de antrenori Marius Baciu, director tehnic-Sorin  Bucuroaia, antrenor  principal?


-Lucrurile au stat astfel: am început pregatirea cu Adi Popa de la Horezu, care se întorcea acasă de la Giroda. Ne-am cristalizat lotul de jucători. Adi are o academie la Horezu și i s-a cerut pentru a primi baza sportiva cu titlu de folosință gratuită pentru academie,  i s-a cerut  să revină la Flacără antrenor-jucator. Asa că fără explicați după etapa a 6 -a,  ne-a părăsit fără prea multe explicații, cu toate ca înregistrasem numai victorii. Eu sunt prieten cu președintele  Vasile de la Daco-Getica. Marius este director acolo și Sorin antrenor U 19 . Asa ca am apelat la prietenul meu  Vasile.

Am avut o întâlnire cu Marius și Sorin. I-au dat voie lui Sorin să antreneze și la noi. Iar din iarnă, Sorin s-a desprins de Daco-Getica și a rămas la noi pentru că i-a plăcut proiectul de aici. Deoarece Sparta s-a retras din campionat, l-am cooptat în staff și pe Mihăiță Lungan, antrenorul celor de la Sparta. Am mai adus 4 jucători  de la Sparta, pe care Mihăiță ii știa foarte bine și ne-am consolidat. Acum ne ocupam și de stadion. Sperăm că vom câștiga barajul și în iarnă să ne mutăm acasă cu echipa pe un stadion modern.

-Cum vedeți dubla de baraj cu CSL Nanov?


-Am vazut un joc al celor de la Nanov cu Suhaia. O echipă bună cu jucători buni și experimentați, care joacă fotbal și care nu refuză jocul. Noua ne convine acest aspect. Știm că ne așteaptă un meci tur greu. Sorin cunoaște bine jucătorii de la Nanov, a făcut fise cu fiecare jucător, unii dintre ei i-au fost elevi. De luni jucătorii noștri vor primi fișele cu jucătorii de la Nanov. Am mare încredere în Sorin Bucuroaia și Mihăiță Lungan că la ora disputării barajului, echipa va fi în formă maximă! Jucătorii teleormăneni au calitate bună, pe linia de fund și la mijloc.

Sunt Herea, Mitran, Bușu, Ciocoteală, Florin Radu. Jucători cu calitate. Noi avem un lot de 23 jucători, mizăm pe unitatea și pregătirea echipei. Avem o echipa competitivă care a beneficiat de toate facilitățile de pregătire. Mulțumesc pe această cale medicului ortoped Radu Bododea care ne-a ajutat foarte mult.

-Aveți posibilitatea financiară să susțineți competiția în liga 3?

-Dacă promovăm, nu vor fi probleme. Consiliul local a alocat fondurile necesare pentru ca echipa să își desfășoare activitatea competitionala la un nivel ridicat în liga 3. Lângă noi mai sunt 4 societăți comerciale din județ și mai sunt constant multi cetățeni din localitate care lucrează în străinătate și au societăți comerciale si ne-au susținut constat. Eu nu am nici un fel de emotie că nu vom susține competiția cu succes în  Liga 3. Si încă o remarcă importanta: team managerul nostru, Bogdan Zăvoianu a ajutat și ajută echipa și stafful tehnic să aibă tot ce trebuie, să fie liniștiți și concentrați doar la jocuri! Cât privește lotul, este unul bun, competitiv și nu vom face mai mult decat 2-3 transferuri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *