Bărbat reținut de polițiștii roșioreni pentru săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu

 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiuli Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În fapt, la data de 30 iulie a.c., un bărbat nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, prin aceea că ar fi încălcat obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de o femeie și față de locuința acesteia.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul în cauză.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *