ANM avertizează: „În perioada 27 – 29 martie, masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană peste România!”

„În perioada 27 – 29 martie, circulaţia aerului, la început din sector sudic, apoi sud-estic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei şi implicit deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua, astfel joi şi vineri îndeosebi în regiunile din jumătatea sudică, iar sâmbătă în cele estice”, precizează ANM.

Inhalarea de praf saharian creează mari probleme la persoanele vunerabile, deoarece nisipul fin din componența norului de praf conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur. Expunerea la acest praf este nocivă pentru sănătate.

Concentrația de elemente nocive este foarte mare și poate afecta nu doar persoanele cu probleme respiratorii, ci și pe cele sănătoase.

Particulele de praf inhalate ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele (o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în cadrul sistemului imunitar) și celulele imune. Acestea eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care au efecte asupra plămânului în diferite boli respiratorii.

Aparatul cardiovascular poate fi și el afectat. Studiile toxicologice au demonstrat că particulele de praf și nisip pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii. Persoanele care au diferite boli pulmonare, de exemplu cele cu astm, pot avea parte de o exacerbare a simptomelor.

De asemenea, în cazul persoanelor cu boli respiratorii cronice, acestea pot dezvolta episoade de wheezing (respirație șuierătoare) și chiar insuficiență respiratorie ușoară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *