Acel ieri fără de care nu ar mai exista mâine

 

Ascult, cu emoția pe care am resimțit – o întotdeauna la întâlnirea cu marea poezie îmbrăcată în haina sonoră a unei muzici adevărate un vers obsesiv repetat al unui poem al cantautorului italian Fabrizio de Andre care constată că ” din diamante nu se naște nimic, din bălegar se nasc florile”.

Sigur, în limba română exprimarea nu sună deloc poetic, cu atât mai puțin în măsură să trimită către zonele elevate ale roadelor lui Euterpe. (Fapt de notat, muza antică a poeziei era imaginată de vechii greci cu un fluier, ceea ce o apropie, fără doar și poate, de șturbulaticul Pan, cel cu naiul, ascuns, cum bine știm, prin frunzisul codrilor noștri!)
Dar,mă întreb, nu suntem și aici în acel orizont mustind de vigoarea vitală a mării primordiale în care a început viața și unde,vorba lui Arghezi, „din bube mucegaiuri și noroi”, născutu-s-au frumusețile înnoitoare ale unei lumi în căutare de lumină și echilibru?

Deocamdată, întrebarea o las fără niciun răspuns. Pentru că descoperirea unuia care să poată trece proba unei analize cât de cât coerente și logice ar obliga depășirea barierei temporale care desparte prezentul nostru iluzoriu de realitatea unui trecut pe care nu încetăm să ni-l modelăm asemeni unui bulgăr de plastilină pentru a cuprinde în el virtualitatea unui viitor la fel de instabil ca niște fărâme de materie subatomice eliberate în închisoarea unui accelerator de particule.

Sună paradoxal, dar aici ieșirea din șablonul logicii noastre conformiste nu depășește granițele unei înțelepte ziceri arabe care ne atenționează că „luciditatea e moartea”. Ce-i de făcut? Iată o altă întrebare pe care și – au pus-o gânditorii,  mai ales în prag de veac 20, când și-au închipuit că ordinea lăsată de Dumnezeu de la începuturile lumii ar putea fi schimbată altfel decât printr-un cataclism cosmic în care omului să-i fie rezervat rolul de călău-victimă a propriilor iluzii.

Și totuși, un hazard celest a făcut ca, tocmai atunci, mareea incertitudinilor să scoată la suprafață în decorul unei Berne elvețiene, mai degrabă asemănătoare Londrei unui imperiu pe cale de a apune, ideea care va modela conștiința viitoare a Europei și a lumii. Și asta și cu o participare românească deloc neglijabilă. Ideea poartă numele de teoria relativității, are și un părinte, Albert Einstein și, toți biografii marelui fizician sunt de acord, datorează enorm românului Mauriciu Solovin, viitor remarcabil matematician.

Poate părea straniu dar, departe de a fi germinat în cadrul bine aseptizat al unui laborator sau măcar bibliotecă ferită de rumoarea cotidianului, cu ferestrele minții deschise larg spre cerurile înalte ale abstracțiunii, ideea subtilei relații spațiu /timp, care a dinamitat certitudinile fizicii newtoniene s-a născut printre cafele și borcane pline de caviar din care Einstein, îndemnat de Solovin, se infrupta, convins ca e vorba de un magiun cu un gust aparte preparat din prunele culese din livezile de pe dealurile Moldovei.

Și cum o vorbă nemțească spune că „lucrurile bune sunt trei”, celor doi prieteni dispuși să impună o nouă lege organizării universului li s-a alăturat un al treilea, student la matematici, elvetianul Conrad Habicht. Numai bine pentru o Academia Olympia, unde concepțiile vizionare pentru fizica secolelor în care omul va pleca să colonizeze Cosmosul, elaborată de Einstein, își vor găsi susținerea, entuziastă, în argumentația întemeiată pe filozofia inceputurilor de lume invocată de prietenii săi.

Pentru încheiere, o coincidență numerologică în măsură să întărească ideea că relativitatea este o constantă existențială care va avea nevoie de multă vreme de aici încolo pentru ca oamenii de știință să îi dea de capăt. Concret, descoperirea la începutul acestui an a posibilității ca Marea Piramidă de la Gizeh, pe Valea Nilului, să fie un uriaș generator de energie, a readus în discuție o coincidență… astrală, legată și de numele lui Einstein și de cunoscuta să formulă în care apare viteza luminii. Ei bine, calculele au stabilit, matematic, viteza luminii în vid la 299.792.458 m/s. Marea Piramidă este situată la exact 299.792.458 latitudine nordică !!!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *