Accident rutier grav la Prunaru! Două femei și doi copii au ajuns la spital!

În această seară, în jurul orei 20:00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Drăgănești Vlașca au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Prunaru.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În sprijin, ISU Giurgiu a trimis o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ. În acest eveniment, au fost implicate șase persoane.

Două femei și doi copii au necesitat îngrijiri medicale și au ajuns la spital. Un bărbat a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar altul a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *