Astăzi de dimineață, în jurul orei 03.30, pompierii militari au intervenit in comuna Dobrotești, la un accident rutier cu două autoturisme implicate și două victime încarcerate.
Două persoane, de aproximativ 41 și 52 de ani, cu traumatisme la nivelul capului, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede.
Evenimentul a fost gestionat de trei echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și de personalul medical al SAJ Teleorman, care a intervenit cu două ambulanțe.
Accident rutier la Dobrotesti soldat cu două victime















Leave a Reply