26 februarie 2026. O știre șocantă traversează Atlanticul, dând frisoane multor oameni, aparent fără legătură directă cu subiectul abordat. Pe scurt, patronul firmei „Block”, o întreprindere americană specializată în plăți on-line, anunță licențierea a patru mii, din cele zece mii de angajați ai concernului. Ceea ce sporește nivelul emoției nu este doar autoritatea numelui celui care a făcut anunțul, Jack Dorsey, fondatorul „Twitter” (actualul „X„), ci motivul care va trimite în șomaj atâția oameni :progresul tehnic. Un progres care are și un nume, Inteligența Artificială –A. I.
Știrea mă trimite cu gândul la un pasaj dintr-o carte citită cu mulți ani în urmă, ” Omul care nu aderă la nimic”, lucrare autobiografică a unuia dintre genialii creatori cu care pământul românesc a sporit tezaurul de adevăr și frumusețe al lumii : Panait Istrati. Mult prea puțin cunoscut în România, țară în care s-a născut și avea să-și moară, el și – a dobândit celebritatea internațională, mai ales în Franța, acolo unde și – a publicat majoritatea fascinantelor sale scrieri și în a cărei limbă și – a exprimat uriașul talent.
Ivit pe lume ca fiu al unei mame spălătorese și al unui tată contrabandist grec, într-o mahala a Brăilei, spre sfârșit de veac XIX (1884),el și – a petrecut copilăria într-un port care avea să cunoască în curând efectele modernizării. Ceea ce însemna, pentru unii, muncă mai ușoară, pentru alții, cei mai mulți, șomaj, într – un cuvânt, foamete. Este textul la care fac referire din cartea citată mai sus:aducerea sistemelor moderne de încărcare a mărfurilor, așa numitele elevatoare, lasă fără pâine mii de hamali. Cu familii și cunoscuți, vreo patruzeci de mii de persoane, care protestează în fața prefecturii cerând „dreptate”! La care prefectul, flancat de doua companii de soldați, le răspunde cinic, cu un sec : „progres”!
Cunoașterea, de mic, a suferinței și a nedreptății oamenilor, peregrinarea de timpuriu printr-o Europă marcată de inegalități și durere, fac din el un revoluționar autentic, dar mai presus de toate un Om de o franchețe absolută, incapabil de oportunism și acceptarea minciunii „utile”. „Gorki al Balcanilor”, cum l-a numit descoperitorul talentului său, marele scriitor francez Romain Rolland, viitor bun și statornic prieten, „Prințul Vagabonzilor”, cum avea să-l considere Joseph Kessel, un alt important prozator francez, și-a făcut ucenicia literară în Elveția, țară în care ajunsese pentru a se trata de tuberculoză. Aici, în Țara Cantoanelor, la Lausanne sau Vouvry, avea să-l găsească Rolland și să-l lanseze în lumea marii literaturi franceze,după ce, bolnav și fără mijloace de trai, viitorul autor al capodoperelor ” Kira Kiralina”, „Ciulinii Baraganului”, „Codin”, dar mai ales al zguduitoarelor destăinuiri despre adevărata față a comunismului sovietic ( ” Spre o altă flacără. Spovedanie pentru învinși. „) încercase să se sinucidă, Scrisoarea de adio adresată lui Rolland, găsită asupra sinucigașului ratat, va fi publicată cu titlul ” Une rencontre ” (” O întâlnire”). Ea descrie prima noapte petrecută de Panait Istrati la Lausanne, sub un pod, într o primăvară de 1917, și consemarea primei sale reședințe oficiale elvețiene prin aplicarea pe pașaport de către polițiștii care l-au identificat a ștampilei cu :” Domiciliu :Azilul de Noapte Lausanne”!!!
În ceea ce privește volumul care i-a adus notorietatea absolută, acea ” spovedanie” publicată în 1929, după o vizită de doi ani ( 1927-1929) în Uniunea Sovietică, începută ca sincer și fervent comunist și încheiată sub semnul totalei dezamăgiri, Panait Istrati a avut de suportat ura înverșunată a foștilor tovarăși de idei, cartea fiind multă vreme interzisă în întregul spațiu sovietic. Ceea ce nu are de ce să ne surprindă : el constata teroarea prin care se încerca a se construi o lume despre care se declara că reprezintă atingerea supremului ideal de dreptate și echitate între oameni și o condamnă fără echivoc.
Era,în aceasta privință, un vizionar și un precursor.Comunistii occidentali aveau sa descopere târziu, mult mai târziu, care era adevărata față a bolsevismului pe care Panait Istrati le-a arătat-o încă din 1929.Cel care, referindu-se la cei din anturajul lui Stalin, cei care încercau să justifice opresiunea și crima în numele înaltelor idealuri care erau de atins, îndrăznește sa le spună fără teamă și fără ezitare :”…eu le-aș cere totuși socoteală pentru oasele sfărâmate în mașina de fabricat fericirea, atât cât este de adevărat că fericirea omenirii nu mă interesează decât din ziua în care ea încetează a mai fi criminală, începând a deveni morală.”
Un adevăr întru totul valabil și în zilele noastre. Și demn de a fi respus mai ales în aceste zile în care sufletele mai poartă încă haloul de speranță al Luminii Învierii.
Leave a Reply