Un titlu incitant, nu-i așa?! Și poate mai de actualitate, ca subiect al interesului nostru, decât ar lăsa, ne-ar lăsa, să bănuim, stresul cotidian al unei existențe dominate de grijă pentru ceea ce ar putea să ne aducă, sau să nu ne aducă, ziua de mâine.
Spun asta pentru că printre schijele bombardamentului cotidian cu informații politice, sau geopolitice, un domeniu în care din ce în ce mai mulți români, dar nu numai, ne-am descoperit peste noapte vocația și expertiza, se strecoară neobservată rumoarea, abia auzibilă, a informațiilor privind descoperirea, redescoperirea, descifrarearea, unor mistere arheologice care s-ar putea să aibe un efect major asupra viitorului nostru ca omenire.
Și nu ma gândesc, când afirm asta, la identificarea soluțiilor tehnice care au fost folosite în ridicarea piramidelor egiptene sau a resturilor mumificate ale celebrei Nefertiti, aduse la lumină de săpăturiile din Valea Regilor în urmă cu vreo cinci, șase ani, în apropierea miticului Luxor. Nici la găsirea, pentru a câta oară, a Atlantidei, în largul coastelor Cubei, cu ruinele somptuoaselor sale palate ascunse în adâncul Atlanticului la câteva sute de metri adâncime.
Și nici măcar la ultimele știri venite de la Phoenix (SUA), dinspre reputata AAAS, Asociația pentru Dezvoltarea Științei, la care, un veteran al NASA, dr Gentry Lee, a susținut, cu argumente, posibilitatea existenței, într-o vecinătate „frecventabilă”, de până la 40, 50 ani lumină, a unor civilizații dezvoltate de tip humanoid, care vor fi fost probabil interesate să ne viziteze planeta. Și chiar ar fi făcut – o, într-o epocă în care noi, oamenii, priveam cerul în căutarea celei mai scurte poteci pe care imaginația noastră să ajungă la stele. Pentru că, nu cred ca există nici o îndoială, iluzia că ar putea culege luna doar întinzând mâna, omul nu a avut-o niciodată.
Ceea ce mi se pare mai preocupant, în sensul riscurilor pentru înfruntarea cărora părem, cel puțin, mai puțin pregătiți, sunt acele lumi minuscule, invizibile chiar, cu care conviețuim, împărțindu-ne și disputându-ne controlul asupra planetei numită Pământ încă de la începuturile Lumii. Sunt, le-am spus noi, entitățile nevăzute, bacterii, viruși, alte bucățele de materie de care, lucru care ar fi trebuit să ne alarmeze dintr-un început, nici Cartea Facerii, nici măcar legendele și miturile vechilor popoare, dinainte de Iisus, nu suflă o vorbă. Pentru că, dacă nu Dumnezeu le este Tatăl, Creatorul, cine le va fi modelat, adunându-le din pulberea stelelor moarte pentru a le risipi asupra noastră.
În decembrie 2023,undeva, în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc cunoscut al oceanului planetar, la 9100 metri, aproape de fund, a fost descoperit un virus necunoscut până atunci. Știrea descoperirii nu dădea detalii. Doar atât, un nou virus. Se vor fi luat măsurile pentru a-l păstra încarcerat pe viață între zidurile etanșe ale laboratorului? Foarte probabil. Comentatorii informației își puneau doar întrebarea cum la presiunile uriașe de la acele adâncimi ar putea să existe ceva viu, fie și de micimea aproape infinită a unui virus.
Nu încerc un răspuns, s-au mai descoperit și jivine mai mari, la adâncimi apropiate, adevărați monștri. Dar, paradoxal, pentru om, acei uriași ai adâncurilor sunt, practic, inofensivi. Ipotetic, ei ar putea distruge, ar putea ucide, doar dacă, treziți din letargia lor milenară, ne amintim un film al tinereții generațiilor de acum mai multe decenii, „Godzila”, ar fi stârniti să-și părăsească mâlul culcușului și provocați să iasă la lumină. Altminteri…
Revenind la abundetele, totuși, investigații arheologice în site-uri mai mult sau mai puțin știute, rămâne o întrebare : sunt însoțite, oare, de minima grijă pentru a nu trezi și readuce la viață vreun demon uitat? Nu de alta, dar deșeptandu-se după mii de ani și negăsind, din vina noastră, desigur, lumea curată pe care o lăsase la culcare, s-ar putea să vrea să – i caute și să-i pedepsească pe vinovați…
P.S. Șansa unei posibilități de apărare față de asemenea inamici invizibili, se află în natură. Și în om, desigur, dovadă premiul Nobel pentru Chimie, din anul 2020, acordat pentru ”copierea” și transpunerea în arsenalul nostru de protecție a modelului unei bacterii care se apără de atacurile virușilor capturând fragmente din ADN-ul invadatorului, întegrâdu-le în propriul genom. O cale sigură de a se proteja de viitoarele atacuri.
Leave a Reply