Astăzi, 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat, în municipiului Roșiori de Vede, o acțiune preventivă, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță școlară și prevenirea faptelor antisociale în zona unităților de învățământ.
La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Poliției Municipiului Roșiorii de Vede, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman.
În cadrul acțiunii a fost angrenat și câinele de serviciu specializat în detectarea substanțelor stupefiante, fiind efectuate activități preventive și verificări în zonele adiacente unităților de învățământ, frecventate de elevi.
În unitățile de învățământ vizate au fost desfășurate 8 activități de informare și prevenire, la care au participat 262 de beneficiari (elevi și cadre didactice).
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind menținerea unui climat de siguranță în școli și prevenirea comportamentelor de risc în rândul elevilor.













Leave a Reply