Neîndoielnic, șocul mediatic, și nu numai, al începutului de an 2026-dincolo de incendiul cu urmări tragice din noaptea de Revelion din stațiunea elvețiană Crans-Montana-îl reprezintă operațiunea de comando soldată cu „extragerea” președintelui Venezuelei și a soției sale din propria lor reședință de la Caracas și aducerea lor, în stare de arest, la New York, unde, de acum, fostul șef al statului sud-american, Nicolas Maduro, urmează a fi judecat de o instanță a SUA, sub acuzația principală de narco-terorism.
Evenimentul, spectaculos ca derulare a operațiunii militare, are uriașe implicații geopolitice, și va determina, cu siguranță, un punct de cotitură în viața politică a lumii contemporane, greu de întrevăzut, ca evoluție, în acest moment.
Cum în justificarea acțiunii pe care și-a asumat-o în totalitate, președintele Donald Trump s-a referit explicit la drepturile și obligațiile ce reveneau SUA în virtutea așa numitei „Doctrine Monroe”, în baza cărora au acționat membrii grupului de elită „Delta Force” ai celei mai mari puteri militare a lumii contemporane, am considerat interesant să dedic subiectul întâlnirii de astăzi unei teme consacrate Americii. A poveștii descoperirii sale, dar și a istoriei momentelor cheie care au condus la apariția „Doctrinei Monroe”.
Așadar, întâi „povestea”, apoi „istoria”.
Despre descoperirea de către europeni, Lumea Veche, a continentului de dincolo de Atlantic, Lumea Nouă, căruia, în final, ii vor spune „America”, cu cele trei părți ale sale, de Nord, Centrală și de Sud, folosirea sintagmei „poveste” nu este deloc improprie. Căci, dincolo de momentul oficial recunoscut din 12 octombrie al anului 1492, când caravela italianului Cristoforo Colombo, care naviga sub drapel spaniol, ancorează într-un golf din Bahamasul de azi, există cel puțin alte două date la care corăbieri europeni vor fi atins coastele americane. Ce este drept, în zone mult mai la nord, și mai ostile, climatic, într-o insulă, cea mai mare din lume, acoperită de gheață, pe care o numim acum Groenlanda. Și care, în ciuda neprietenoasei sale aparențe, constituie în zilele noastre un subiect de interes major pentru politicienii lumii.
Dar, nu despre insula ghețurilor veșnice, cu potențialele ei bogații și importanță strategică voi scrie acum.
Ci despre ceea ce ar putea fi mai mult decât o legendă consemnată în transcrierea unui călugăr din secolul al VII-lea și păstrată într o mănăstire germană. Manuscrisul, între timp tipărit în numeroase ediții, preia textul unor însemnări de călătorie ale unui navigator get, din secolul al V-lea, Aethicus Donares care, într-o expediție în jurul lumii, între anii 461-465, ar fi ajuns în anul 462 în Groenlanda. Pe care o și descrie în acea „Cosmographia”, la care ma refeream mai sus!
Al doilea european pe continentul american, recunoscut, ca atare, chiar de autoritățile de la Washington, printr-o lege semnată în 1964 de președintele Lyndon B Johnson, ar fi vikingul Leif Ericsson. Acesta ar fi ajuns pe țărmul american, tot în Groenlanda, în jurul anului 1000, amintirea acestei debarcări fiind sărbătorită anual la 9 noiembrie, prin „Ziua lui Leif Ericsson„.
Cât despre numele continentului, America, el evocă un alt navigator, italian ca și Columb, care a debarcat aici în 1497.
Revenind într-o perioadă istoricește mai apropiată, Statele Unite ale Americii s-au constituit din foste colonii britanice care, la 4 iulie 1776 și-au proclamat independența. Adoptarea Constituției, în 1787, întemeiată pe principiile democratice ale Declarației de Independență, încurajarea inițiativei particulare și exploatarea imenselor resurse naturale ale țării au permis o dezvoltare economică spectaculoasă, pe care nici sângerosul război civil, 1861-1865, nu a reușit să o încetinească. Treptat, această dezvoltare economică a permis creșterea puterii militare și, odată cu aceasta, asumarea rolului de leader, la început pentru propriul continent, apoi, după al Doilea Război Mondial, și pentru întreaga lume.
Începutul, în acest sens, l-a reprezentat un discurs adresat Congresului, în 1823 de președintele de atunci, James Monroe. Acesta a formulat principiul „America, pentru americani”, în ideea de a spune „Nu” eventualelor intenții ale imperiilor europene de a reveni, ca puteri coloniale, pe continentul american. Se știe, întreaga Americă, după Columb, a fost împărțită, colonial, între țările europene: Spania, Marea Britanie, Franța, Portugalia, Olanda.
Principiile ” Doctrinei Monroe”, au fost dezvoltate, în 1904, de președintele Theodor Roosevelt, unul dintre cei mai importanți ai istoriei SUA, care va completa vechea doctrină prin corolarul ce îi va purta numele, „Corolarul Roosevelt”. Conform acestuia, „infracțiunile cronice comise pe continentul american necesită intervenția poliției internaționale din partea unei națiuni civilizate”.
Inițiativa președintelui Roosevelt venea după ce în 1902, Germania, Italia și Marea Britanie, amenințaseră cu război Venezuela, pentru refuzul de a plăti niște datorii!
Atunci, sarcina de a readuce pe calea cea bună statul care încălcase regula fusese asumată, cu succes, de prețedintele american. Și tot el, Theodore Roosevelt, avea să primească, în 1906, Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuția avută la încheierea Războiului Ruso-Japonez (1904-1905) prin Pacea de la Portsmouth (SUA).
Un model pe care, declarat sau nu, îl are în minte și președintele Donald Trump!
Leave a Reply