Prima zi de Crăciun 2025 îmi aduce, în zori, un dar neobișnuit și neașteptat :deschizând tableta-gest devenit deja un ritual de la venire în Elveția, în căutarea știrilor din, și despre, România -atotputernica A. I. mă trimite la titlul „Dimineața magicienilor”. De fapt, voiam să ajung la „Dimineața magilor”, după cum cred că cititorul bănuiește, evocarea momentului în care Pruncul Iisus primește, ca semn de iubire și de salutare a mult așteptatei sale veniri, smirnă, aur și tămâie din partea celor trei „Crai de la Răsărit „.
În ceea ce mă privește, n-am refuzat ceea ce, avea să dovedească, era chiar un dar al Providenței într-0 asemenea zi însemnată.
Am accesat, așadar, dintre multele adrese web ce-mi erau propuse, pe cea care, după descriere, părea a fi și cea mai lămuritoare. Și nu am greșit. Am descoperit astfel o carte, publicată în anul 1960 de către francezii Louis Pauwels și Jacques Bergier, prin care a fost lansat un nou concept, „realismul fantastic”, ca metodă de abordare a cunoașterii originii și devenirii omului și, implicit, a destinului cu care a fost „împropietărit „ la naștere de către Creatorul său.
Fascinantă în sine, prin viziunea autorilor, prin originalitatea imaginii pe care ne-o propun cu privire la structura și istoria universului în care evoluează specia noastră, „Dimineața magicienilor” își captivează cititorii și prin trimiterile la text ale unor mari gânditori, scriitori, filosofi, oameni de știință celebri, dar și ale unor nume mai puțin știute sau aproape uitate prin rafturile bibliotecilor.
Toate converg spre constatarea că ” în centrul realității, inteligența, oricât de hiperactivă, descoperă fantasticul.”
Nu-i vorba însă de un rezultat al insuficienței spiritului nostru critic sau al deficitului nostru de cunoaștere, urmare a lenevirii minții când trebuie să-și asume efortul muncii de cercetare, ci, dimpotrivă, de ” fantasticul ca o manifestare a legilor naturii, un efect al contactului cu realitatea atunci când este percepută direct și nu filtrată prin vălul somnului intelectual, prin obiceiuri, prejudecăți și conformism. „
Din această perspectivă, a unei înțelegeri mai subtile a cunoașterii umane, a relației omului cu universul, care ar fi trebuit să se impună mai de mult, după părerea lui Oppenheimer, savantul creator al primei bombe atomice, omul își păstrează poziția dominantă, de punct final al Creației lui Dumnezeu.
Cu o singură condiție, explicit formulată de un paleoantropolog și teolog ilustru, Theilhard de Chardin, anume de a fi conștient că trebuie „să iubească și să servească Universul, din care este efemerul cel mai important.”
Ce superb spus, și cât de exact definită condiția umană, efemeră și, totuși, cea mai importantă parte a construcției lui Dumnezeu. Același, despre care, în relație cu omul, teologul francez mai formulează o frază tulburătoare :” Nu trebuie să ne bazăm prea mult pe Dumnezeu, dar poate că Dumnezeu se bazează pe noi.”
Sinteză genială a unei întregi viziuni, această reașezare a raporturilor Om/Divinitate, nu-l rupe pe Om de Creatorul său, sporindu-i doar potențiala menire pentru care a fost creat.
De altfel,” Dimineața magicienilor ” ne propune, în esență, același model eminamente optimist, prin care omului îi este întregit rolul în istorie, el căpătând acces, cu posibilitatea de a interveni și asupra trecutului, dincolo de cel mediat, prin prezent, asupra viitorului. Căci Timpul, în sine, este Unul, continuu și indivizibil!
Nu pot aici să nu – mi amintesc de vizionarul nostru Eminescu și ale sale versuri premonitoare sub aspectul fizicii moderne : „Viitorul și Trecutul sunt a filei două fețe /Cată-n ele începutul cine vrea să le învețe…” Așa gândea Poetul nostru la 1882 ( ”Glosa”) și, în aceiași cheie, a unității timpului, cred că trebuie interpretat și textul francezilor Pauwels și Bergier din 1960: „Pentru a fi al prezentului, trebuie să fii al viitorului. Dar chiar și trecutul, oricât de îndepărtat, poate fi văzut ca un curent îndepărtat al viitorului.” Și, cum marile spirite se aproprie, după cum spune una din zicalele românești, perspectiva era văzută asemănător de geniul literaturii germane, Goethe, când scria că :” evenimentele care vor veni își proiectează umbra înainte. „
Așa stând lucrurile, nu-i de mirare că întâmplări pe care istoria le-a plasat cândva la capitolul trecut, să se dovedească a fi autentice anticipări, greu de plasat sub semnul coincidențelor, dat fiind numărul lor impresionant. Citez doar câteva, din zecile de exemple cuprinse în volumul Pauwels/Bertier.
În „Divina Comedie”, Dante descrie cu precizie „Steaua Sudului”, o constelație invizibilă din emisfera nordică, pe care niciun călător al epocii nu o putuse vedea.
În romanul său de anticipatie, „Călătoriile lui Gulliver”, britanicul Swift dă, cu exactitate, distanțele și perioadele de rotație a celor doi sateliți ai planetei Marte, descoperiți abia în 1877 de astronomul american Asaph Hall, care a întrat în panică atunci când a constatat coincidența măsurătorilor sale cu cele din cartea apărută în 1726.
In 1896, tot un englez, M. P. Shil, descrie într-o nuvelă o bandă de criminali germani care teroriza Europa, ucigând oameni și arzându-le cadavrele doar pentru că îi considerau aparținând unei rase nefolositoare progresului omenirii. Nuvela s-a intitulat „S. S. – știi”!
Exemplele ar putea continua fără probleme, pe pagini întregi.
Nu întâmplător, privitor la ce ar putea să aducă nou viitorul, unul dintre autori, Louis Pauwels, găsește un răspuns de natură să pună pe gânduri : „Nu există alte noutăți decât lucrurile care au fost uitate.”
El poate aduce în sprijinul aserțiunii sale opinia unuia dintre cei mai apreciați cunoscători ai culturii antichității, britanicul Paul Atterbury, care susține, că „există mai multe lucrări antice pierdute, decât păstrate și poate că descoperirile noastre de acum nu acoperă vechile pierderi.”
Acestea fiind spuse, nu am nici o îndoială că „Diminețile magicienilor” răspunde ca experiență a lecturii unei inspirate comparații făcute de unul dintre exegeții lucrării :”este ca și cum ai călători pe o cometă.” Comparație de două ori exactă, întâi, pentru că senzația parcurgerii textului este, probabil, echivalentă, ca intensitate, aceleia a unui zbor interstelar și, apoi, mai subtil, pentru că, în drumul său astral, cometa revine, în momente diferite, în aceleași locuri. Ca și Moș Crăciun, de altfel!
Leave a Reply