Un vot cu dublă valoare

Alegerile pentru Primar General al Capitalei se apropie, iar acest eveniment trebuie să fie de importanță majoră pentru noi toti, chit că nu toți, este firesc, vom vota Primarul General. Și consider că este un eveniment de importanță majoră pentru România, nu numai pentru că Primarul Capitalei este al doilea lider politic ca importanță, după Președinte, datorită numărului de voturi de încredere primite, dar această funcție (s-a dovedit în ultimii 20 de ani), este puntea de lansare spre principala funcție în stat, aceea de Președinte.

Ca om cu ”scaun la cap”, cum se spune și vector de opinie, nu îmi pot permite să arăt cu degetul și să spun ”acesta trebuie votat”, deoarece nu cunosc adevăratele probleme ale urbei și nici potențialul candidaților care vin în fața electoratului. Dar pot să spun că, dincolo de faptul că cea mai importantă urbe a României, a fost dintotdeauna, cu mici excepții, un fief de dreapta, este momentul ca bucureștenii să nu mai aleagă politic, ci să dea votul lor individului care merită această încredere, dincolo de convingerile politice. Bucureștenii trebuie să realizeze că votul lor dat acum, reprezintă în bună măsură și un certificat de bonitate morală și profesională acordat potențialului viitor președinte al României și asta vizează cu totul alte conotații.
Nu spun de Nicușor Dan că a fost un primar competent sau incompetent, atata vreme cât nu cunosc relizările sau eșecurile sale la Capitală, nefiind un locuitor al Bucureștiului obligat să mă confrunt zilnic cu oportunitățile, împlinirile sau, dimpotrivă, problemele Capitalei. M-am exprimat suficient între 1994-2002, cât am locuit cu jobul în Cetatea lui Bucur. Acum, nu este corect să mă exprim, fiind un vector de opinie și pot influența anumite optiuni, în mod greșit.
Dar pot să exprim convingerea că bucureștenii au o dublă responsabilitate când introduc votul în urnă: să aducă la Primaria Capitalei un Primar bun gospodar si om de stat pentru București și, în perspectivă apropiată, pentru Țară! Sau, dimpotrivă!
Acest gând să îi însoțescă pe votanți în cabina de vot și să nu uite nici un moment că votul lor ”pro” un candidat, poate atârna greu si pentru noi, ”ăștia”, din provincie, în perspectiva imediată.
Să lăsăm simpatiile politice la ușa secției de votare și să votăm pentru …România! Să votați OMUL COMPETENT, dragi bucureșteni!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *