A murit profesorul teleormănean Coriolan Ulmeanu, unul dintre cele mai mari nume ale pediatriei românești

 

Profesor doctor Coriolan Ulmeanu este teleormănean la origine, născut în data de 19 noiembrie 1950, în comuna Peretu. Între anii 1965-1969 a absolvit studiile liceale la Liceul nr. 1 Roșiori de Vede, actualul CN Anastasescu.  În 1970 devine student  al Facultății de Pediatrie a UMF București, pe care o absolvă în 1976, cu media 10 la examenul de diplomă. Medicul Coriolan Ulmeanu și-a început cariera ca intern în specialitatea pediatrie, efectuând stagii la cele mai importante clinici din Capitală.

În 1978 a devenit medic de medicină generală, profil pediatrie, iar din 1979 asistent stagiar la Institutul de Medicină și Farmacie București. În 1983 a promovat examenul de confirmare în specialitatea pediatrie, fiind clasificat primul pe țară.

Cariera universitară a început în același an, când a fost confirmat asistent universitar titular. În timp, a avansat succesiv: șef de lucrări (1992), conferențiar (1995) și profesor universitar (2005). De asemenea, a obținut titlul de doctor în științe medicale cu teza „Cardiomiopatii primitive și secundare la copil”.

Din 1994 a condus Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, coordonând activitatea a peste 34.000 de copii internați anual. Sub conducerea sa, unitatea medicală a devenit unul dintre cele mai importante centre pediatrice din România.

De-a lungul carierei, medicul a urmat numeroase cursuri de specializare: De la electrocardiografie și genetică medicală până la imunologie, alergologie, toxicologie clinică și management sanitar.

Toată viața a rămas dedicat formării generațiilor de medici și consolidării prestigiului școlii medicale românești.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *