Trecerea secolelor a schimbat multe, ca organizare statală, ca raporturi sociale, ca orânduiri și ca mentalități. Au dispărut imperii, au apărut noi țări și s-au schimbat frontiere, orânduirile sociale s-au succedat ca niște capitole în cărțile de istorie.
Taxele însă, ca un fir roșu, au rămas.
Iată-ne în Anglia medievală. Suntem în anul de grație 1535, rege este Henric al VIII-lea, celebru pentru cele șase soții, pentru educația sa aleasă – vorbea fluent latina, franceza, spaniola și bineînțeles, engleza, era un excelent vânător și un pasionat jucător de….. tenis, a fost tatăl marii regine Elisabeta I și …purtătorul unei foarte elegante bărbi.
Ei bine, acest rege, bărbat impozant și chipeș, decide să introducă una dintre taxele cele mai insolite – taxa pe barbă – care se va dovedi și un bun ”produs de export”, fiind ”importată” ca atare de țarul Petru cel Mare, cel care a inițiat modernizarea Imperiului Rus și a conceput o doctrină politică a cărei punere în practică de către urmașii săi se regăsește încă și astăzi între prioritățile strategice ale Kremlinului.
În ceea ce îl privește, Henric al VIII-lea a gândit taxa pe barbă ca pe o sursă de completare, gradual, a veniturilor Coroanei, mărimea sumei datorate fiind determinată în funcție de poziția socială, de rangul celui care dorea să-și păstreze podoaba. În acest fel, portul bărbii a devenit în Anglia acelor timpuri un semn de noblețe, pe care nu și-l puteau permite decât cei foarte bogați, în frunte cu regele.
Devenită regină, Elisabeta, fiica lui Henric al VIII-lea și a Annei Boleyn, va redefini condițiile taxei, aplicabilă la bărbile mai vechi de două săptămâni.
Interesant, tot în legislația fiscală britanică, mi se pare impozitul pe uși și pe ferestre, cu efecte asupra evoluției stilului arhitectonic în orașele și satele Insulei – Stat.
Cum taxa varia între 20 centime fereastră la țară și 60 centime la oraș, clădirile ridicate după 1793, anul intrării în vigoare a respectivului impozit, se remarcă prin multe case cu ferestre doar aparente, acestea fiind, de fapt, zidite pentru a se evita plata taxei.
Încercarea de a scăpa de această impozitare a condus și la apariția unui imobil turn cu cinci etaje, dar fără nici o ușă sau fereastră, exceptând calea de acces de la parter.
Această veritabilă taxă pe lumină nu e singulară, în epocă, dovadă că o regăsim și dincoace de Canalul Mânecii, în Franța. O reglementare asemănătoare cu cea britanică a funcționat aici din 1798 și până în 1926 (!) și ea este evocată într-un roman celebru, ”Mizerabilii”, prilejuind unuia dintre eroii capodoperei lui Victor Hugo, episcopul Myriel, o tiradă memorabilă:
”Prea scumpii mei frați, bunii mei prieteni, există în Franța 130 de mii de case de țărani care n-au decât trei deschizături, 187 de mii care au două, o ușă și o fereastră, și 346 de mii care n-au decât una singură, ușa de la intrare. Și asta din cauza a ceea ce se cheamă impozitul pe uși și pe ferestre.
……………………………………….
Ah, Dumnezeu le dă aer oamenilor, iar legea li-l vinde!”
Altminteri, urmările acestei impozitări stranii, ca să nu o numesc altfel, ajung până în zilele noastre, prin condițiile de locuit improprii de care ”beneficiază” încă un număr relative însemnat de francezi (peste 3,8 milioane, conform studiului, din 2017, realizat de Jean Christophe Savineau, inginer cercetător la Universitatea ”Francois Rabelais” din Tours.
Revenind la impozitul pe bărbi, acesta a făcut o strălucită carieră în Rusia.
Importat, cum am mai scris, de Petru cel Mare, din Anglia, la 1698, impozitul a rezistat aproape trei sferturi de veac, până când a fost, în sfârșit, abolit, la 1772.
El a reprezentat, în toată această perioadă, o bună sursă de bani pentru bugetul imperiului țarist, câtă vreme barba avea pentru rusul pravoslavnic o semnificație aproape religioasă. Citez aici pe unul dintre Patriarhii Rusiei, Adrian, cel care afirmă că ”Tăierea bărbii nu este doar o nebunie și o dezonoare, este un păcat de moarte”. În același sens sunt aduși ca martori sfinții icoanelor rusești, reprezentați totdeauna cu barbă, așa cum nota, la 1717, englezul John Perry, în însemnările sale de călătorie. E drept, călătorul britanic nu uită să sublinieze, cu binecunoscutul umor al insularilor, că bărbile aveau și darul de a proteja obrajii împotriva cumplitelor geruri ale temutei ierni rusești!
Foarfecele de tuns bărbile rușilor le-ar fi adus în valizele sale însuși țarul, la întoarcerea din călătoriile sale prin Europa de Vest, mai exact din Olanda.
De altfel, Petru cel Mare nu ezita să oficieze el însuși tăieri de bărbi, spectacol aproape ritualic în care era asistat de bufonii curții. Mai apoi, țarul a plasat bărbieri profesioniști la porțile de intrare atat la Sankt Petesburg, cât și la Moscova, pentru a-i bărbieri pe călătorii nou veniți și a renunțat el însuși la barba rusească tradițională din care a păstrat doar o umbră de mustață.
Taxele erau proporționale cu înălțimea rangului celui care dorea să-și păstreze firele din barbă: 100 de ruble pentru nobilii și înalții funcționari, 60 pentru curteni și neguțători, 30 pentru lachei și vizitii și doar o jumătate de copeică pentru simpli țărani, plătibilă la intrarea și la ieșirea din fiecare oraș.
Ei primeau și o dovadă, un jeton de bronz, care a servit mai apoi și ca monedă, inscripționat cu ”Taxa a fost plătită” (dengi vziaty).
Mai aproape de zilele noastre, nu pot să nu citez ”taxa pe pian”, aplicabilă în Franța la 1893 și care, în valoare de 10 fr/an pentru fiecare instrument, a adus bugetului nu mai puțin de 5 milioane de franci.
Insolită, dar având totuși o motivare în măsură să o justifice, mi se pare a fi taxa pe obezitate, operantă în Japonia ca urmare a Legii Metabo, votată în anul 2008 și aplicabilă bărbaților cu o talie mai mare de 85 centimetri și femeilor cu o talie de peste 90 centimetri!
Taxa pe bețișoare, din China vecină, în vigoare din 2006, are în vedere protejarea pădurilor, ca urmare a riscului generat de pierderea anuală a 25 de milioane de arbori folosiți pentru confecționarea a 45 de miliarde de perechi de bețișoare necesare pentru consumarea, conform tradiției, a pilafului de orez!
Austria intră și ea în acest top al taxelor neobișnuite, cu a sa taxă pe gips, introdusă urmare a numeroaselor accidente ale turiștilor care vin să schieze aici. În aceeași zonă tematică intră desigur și taxa pe soare, de 2-4 dolari pe zi pentru cei care vizitează Insulele Baleare, taxă plătibilă din anul 2016, cu scopul declarat de a-i feri de insolații pe turiștii care uită să mai plece de pe plaje. Veniturile rezultate se regăsesc însă exclusiv în investițiile pentru modernizarea infrastructurii locului!
Există și o taxă pe umbră, introdusă în 1993 în stațiunea italiană Conegliano (Veneto) cu ai săi 100 de dolari pe an pentru proprietarii de terase și restaurante cu umbrele și parasolare deschise pe domeniul public. Cum zona este renumită și ca fiind patria bine-consumatului ”prosecco”, taxa ar putea proteja și împotriva altor primejdii!
O taxă într-adevăr originală este cea din Estonia, pe gazele emise de vaci. Și nu e chiar o taxă de nebăgat în seamă cu cei 5000 USD anual pentru o fermă cu mai mult de 300 de capete din prețioasele cornute care, spun experții, în afară de cele 20-40 l de lapte, mai produc, zilnic, fiecare și 350 l de metan și 1500 l de dioxid de carbon, generând efect de seră și poluând totodată atmosfera.
În sfârșit, câteva taxe mai neobișnuite din SUA, nu înainte de a mai menționa încă o dată Marea Britanie cu al său TVA de 20% aplicabil nucilor decojite, prăjite și sărate!
Cât privește pe americani, ei se prezintă în acest top insolit cu taxa pe gogoașă (8 cenți per bucată, dacă este servită cu garnitură de frișcă), taxa pe cărți de joc (la cumpărarea fiecărui pachet 10 cenți cumpărătorul și 1 dolar vânzătorul), dar și mai banala taxă pe bronzaj în solarium (+10%), pentru protejarea la riscul de cancer de piele.
Leave a Reply