Era 31 mai și era sâmbătă. Dimineața. În sfârșit, cer senin, soare, liniște. Primăvara (cea calendaristică) vrea să-și ia parcă ”la revedere” de la noi cu un semn anume, lăsându-ne pe seama suratei sale mai darnice în căldură și în lumină.
Ca de obicei, trezit în zori, deschid fereastra. Teii sunt acolo, prezenți, ca întotdeauna, la locul lor, cu florile pregătindu-se să se deschidă. Pe pervazul purtând încă urmele ploii de aseară, un melc, aterizat nu se știe de unde, își proiectează spre cer antene minuscule.
Din cochilia sa de sidef pare că încearcă să intre în legătură cu nevăzuta și nesfârșita câmpie a universului. Caută, poate, fără să o spună altfel decât printr-un inperceptibil tremur, un fir de iarbă, ceea ce, în limbajul nostru, al oamenilor, am putea să traducem, nu doar prin pâinea cea de toate zilele ci și prin poezie și adevăr.
Mă grăbesc. Urmează să particip la o lansare de carte la care am fost invitat de o doamnă, critic literar, pe care am cunoscut-o cu puțin timp în urmă, la Alexandria, la un alt eveniment. Era vorba de decernarea unor titluri de cetățean de onoare ai județului Teleorman, precum și a unor premii pentru concursul anual de literatură ”Marin Preda”.
Printre vorbitori fusesem amândoi – eu, cu un laudatio pentru fostul meu coleg de liceu, prof.ing. Nicolae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, ea, doamna Ana Dobre, pentru înmânarea premiului conferit poetului roșiorean Cornel Basarabescu.
Și iată-mă în drum spre Salonul Expozițional care găzduiește Bookfest 2025, unde urma să se lanseze, în organizarea Editurii Vinea, cea mai recentă carte a domniei sale, ”Ioan Es Pop – captiv în paradisul infernului”, precum și mai vechea sa lucrare ”Marin Preda scriitorul și timpul nerăbdător”.
Ajung devreme. Suficient de devreme ca să identific fără probleme, atât standul Editurii Vinea, organizatoarea evenimentului, cât și, în imediata vecinătate, ”Arena” – spațiul în care urma ca acesta să se desfășoare.
Ora de start se apropie. Pe rând, sosesc protagoniștii: editorul, poetul și entuziastul întreprinzător Nicolae Tzone, directorul Editurii Vinea, doamna Otilia Sîrbu, distins profesor universitar, secretarul Secției de Filologie a Academiei Române, scriitoare și critic literar, poeta Daniela Șontică, rafinat coordonator al paginii literare a publicației ”Lumina literară și artistică” a ziarului Patriarhiei Române, cunoscuții poeți Mihai Gălățanu și Gabriel Burlacu, ultimul și fost profesor la Politehnica din București. Desigur, nu pot uita pe cei care au reprezentat elementul surpriză, reputatul cantautor Tic Petroșel și balerina Cristin Art. Evident, ultima, dar, desigur, nu cea din urmă, protagonista întâmplării, criticul și istoricul literar Ana Dobre. Se fac obișnuitele prezentări, se oferă flori, se ocupă locurile.
Poetul Nicolae Tzone, maestrul de ceremonii ad-hoc al momentului, în calitatea sa de fondator și director al Editurii Vinea, dă semnalul de începere cu o scurtă retrospectivă a celor 35 de ani de existență ai unei entități editoriale singulare prin aplecarea sa către recuperarea avangardei literare românești. Mai limpede spus, prin readucerea în actualitatea cuvântului tipărit, pentru publicul iubitor de poezie al secolului 21, a acelor creatori care, cu un veac în urmă, făceau ca, pe autostrada modernității, metaforele înnoirii poetice să circule pornind simultan de la București și Paris. Ele se întâlneau undeva, la mijloc de drum și de Europă, la Viena, Zurich sau Berlin, difuzând nuanțele atât de variate pe care suprarealismul și dadaismul le-au indus în celelalte arte, plecând de la cuvânt către linie și culoare, adică spre picture și grafică, către spațiu și arhitectură, către muzică și sunet. Căci, Tristan Tzara sau Gherasim Luca, plecați de aici, de pe malurile Dâmboviței, au tot atâtea merite în revigorarea spiritului poetic european precum, de undeva, de pe Sena, Andre Breton, Aragon, Eluard sau Apollinaire.
Introducerea scânteietoare, ca mod de prezentare și gestică, este urmată de un exceptional intermezzo pe versurile poetului Emil Brumaru, în interpretarea atât de expresivă a cuplului Tic Petroșel și Cristin Art.
Iar continuarea transformă evenimentul într-un adevărat regal spiritual pentru că, pe rând, fiecare dintre vorbitorii pe care i-am citat, prezentându-și gândurile, relevă personalități care, fiecare, ar putea face subiectul unei singulare dizertații. Nu asistăm așadar la o simplă lansare de carte ci, în sinteză la o prezentare caleidoscopică a ceea ce poate oferi mai bun poezia și critica românească a prezentului. Practic, nu mai este vorba de lansarea unei cărți de critică literară ci de o adevărată sărbătoare a spiritului.
Sigur, nu în acest colț de rubrică e locul unei analize literare aplicate asupra ideilor exprimate în cartea doamnei Ana Dobre despre un poet care, cu siguranță va reprezenta, în timp, mult mai mult pentru poezia românească decât poate părea astăzi cel pentru care ”lumina s-a-împlântat în sol până la douăzeci de centimetri adâncime” ….până la mușuroiul din care poetul veghează asupra unor lucruri mai adânci.
Oricum, reflectând asupra celor spuse și trăite la evenimentul literar din 31 mai, legat și de numele Anei Dobre, îmi vine în minte paradoxul existențial românesc consemnat prin balada noastră esențială – Legenda Mănăstirii Argeșului – și anume acela de a da durată zidurilor așezând la temelia lor o lacrimă de lumină și, pornind de aici, la riscurile pe care, în ziua Judecății celei de Apoi, le-am putea avea, când acea lacrimă își va recăpăta, cel mai probabil, omenescu-i loc sub pleoapele ochiului din care a căzut.
Într-un cuvânt, am participat la un eveniment emoționant, în măsură să ofere speranță și să mă asigure, cel puțin pe mine, că scrisul românesc este încă și va rămâne cu siguranță și în următoarele decenii, la înălțimea la care l-au așezat înaintașii noștri. Explicație suficientă, zic eu, a titlului pe care l-am așezat deasupra acestor rânduri.
La final, încântătorii Tic Petroșel și Cristin Art, ne-au făcut din nou demonstrația uriașului lor talent.
În ceea ce o privește, doamna Ana Dobre a convins, încă o dată, dacă mai era nevoie, nu doar prin consistența scrisului său, ci și prin capacitatea de a-și susține ideile cu argumente așezate într-un discurs de o impecabilă armonie și logică, faptul că este, deja, o voce care contează în ansamblul criticii literare naționale.
Leave a Reply