Acum 15 ani, prin Hotărârea de Guvern nr. 467 din 12.05.2010, ZIUA de 31 MAI a fost instituită ca ,,Ziua Rezervistului Militar”, în semn de respect al statului român pentru cei care au muncit în structurile sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, și ca o apreciere a societății românești față de pensionarii militari rezerviști, cei care și-au servit țara (sub jurământ sacru, de credință), cu devotament, abnegație, onoare și sacrificii…
Astfel, cu prilejul ANIVERSĂRII A 15 ANI de la instituirea acestei zile, A 100 DE ANI de la înființarea Societății Ofițerilor din România, precum și A 35 DE ANI de la înființarea Filialei Județene ,,General David Praporgescu” Teleorman a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale, în data de 30 mai 2025, orele 10.00, la Clubul Pensionarilor din municipiul Alexandria, s-a desfășurat o ȘEDINȚĂ FESTIVĂ, la care au participat rezerviști militari teleormăneni uniți – membri ai celor două filiale județene (,,General David Praporgescu” a ANCMRR din MApN și ,,Mihai Viteazul” a ANCMRR din MAI).


Dintre invitați, a participat domul Comandor în retragere (de aviație) Marin ȘTEFAN, Președintele Filialei Județene Teleorman a Asociației Naționale a Veteranilor de Război (din MApN și MAI) și domnul Petre CIOABĂ, Președintele Alianței Județene a Pensionarilor din Teleorman (și Președinte al Comitetului Civic de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Județului Teleorman).
Ședința a fost prezidată de către
domnul
Colonel (în retragere) Liviu-Sorinel SANDU, Președintele Fil.Jud. ,,Mihai Viteazul” Teleorman a ANCMRR din MAI.
În prima parte a ședinței, s-au desfășurat următoarele momente:
– intonarea Imnului Național al României;
– moment de reculegere în memoria camarazilor noștri, trecuți la cele veșnice;
– prezentarea mesajului comun (al celor doi președinți ai filialelor noastre, Col.(rtg.) Liviu Sorinel SANDU și Lt.Col.(r.) Ioan BRÎNCOVEANU), privind însemnătatea acestei triple aniversări precum și a locului și rolului rezervistului militar în societatea românească;

– prezentarea Mesajelor de felicitare, primite de la eșalonul superior al filialelor noastre, semnate de către domnul General maior** (în rezervă) doctor Marian-Virgiliu BUCIUMAN, Prim-vicepreședintele ANCMRR ,,Alexandru Ioan Cuza” din Ministerul Apărării Naționale și de către domnul General de brigadă* (în rezervă) Tudor SANDU, Președintele ANCMRR din Ministerul Afacerilor Interne.
În partea a doua, ședința a continuat cu :
> Festivitatea de premiere a câștigătorilor din cadrul competiției sportive ,,CUPA REZERVISTULUI MILITAR”, Ediția a V-a.
Clasamentul la această ediție, a fost:
– La ȘAH:
1) Lt.col.(rtg.) Vîrban Ion
2) Plt.adj.șef (r.) Fudulu Sorin-Gigi
2) Col.(rtg.) Sandu Liviu-Sorinel
– La TENIS DE MASĂ:
1) Lt.col.(rtg.) TANE Victor-Marian
2) Col.(rtg.) Sandu Liviu-Sorinel
3) C-dor (rtg.) Macavei Alexandru
– La TABLE:
1) Col.(rtg.) Bănică Tudor
2) Col.(rtg.) Sandu Liviu-Sorinel
3) Plt.adj.șef (r.) Fudulu Sorin-Gigi

Câștigătorilor le-au fost oferite diplome, medalii și premii în bani, acestea fiindu-le înmânate de către domnul Col.(rtg.) Sandu Liviu-Sorinel;
> Conferirea de Diplome Aniversare și Plachete (semnate de către Președintele Filialei, domnul Locotenent-colonel (în rezervă) Ioan Brîncoveanu) – ,,cu prilejul împlinirii a 100 de ani de legitimitate istorică și 35 de ani de la înființarea Filialei Județene ,,General David Praporgescu” Teleorman a CMRR din MApN” – tuturor membrilor filialei noastre.

Deasemenea, diplome și plachete au fost oferite și celor doi invitați prezenți (domnul Petre Cioabă și domnul Comandor în retragere Marin Ștefan) precum și domnului Victor DRĂGUȘIN, Primarul municipiului Alexandria și domnului Locotenent-colonel Cristian MIHAI, Comandantul Centrului Militar Județean Teleorman ( dumnealor exprimându-și regretul că nu au putut da curs invitației, datorită unor probleme de serviciu).
Acestea au fost înmânate de către domnul Colonel (în rezervă) Petre CÎRSTEA, Prim-vicepreședintele filialei.
După ședința festivă, camarazii rezerviști au avut privilegiul, onoarea și plăcerea de a beneficia de un moment de socializare, prilej de a depăna amintiri și nostalgii din viața de militar.
LA MULȚI ANI, REZERVEI ARMATEI ROMÂNIEI !
P A T R I E, O N O A R E, D E M N I T A T E !
Purtător de cuvânt,
Col.(r.) Orodel Emilian


















Leave a Reply