Decorarea Drapelului de luptă al jandarmilor teleormăneni de către Ilie Bolojan, președintele interimar al României

 

Data de 3 Aprilie 2025 ( de ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE, când aniversăm 175 de ani de la întemeierea Armei ,,Oamenilor de Arme” ) va rămâne ca o zi marcantă, semnificativă și onorantă pentru douăsprezece unități de jandarmi ( din cele șaptezeci și nouă ) din Jandarmeria Română.


Astfel, prin Decretul Prezidențial nr. 158 ( publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 251 la data de 2 aprilie 2025, semnat de Președintele României-interimar, domnul Ilie-Gavril BOLOJAN și contrasemnat de către Prim-ministrul Ion-Marcel CIOLACU ) ,, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, în semn de apreciere pentru serviciile deosebite aduse statului român în domeniile securității interne, ordinii publice și siguranței naționale, contribuind astfel la apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, a democrației și statului de drept, precum și a valorilor comunității” a fost conferit :


• Ordinul ,,Bărbăție și Credință în grad de Comandor, cu însemn pentru militari”, Drapelului de Luptă al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (I.G.J.R.)
• Ordinul ,,Bărbăție și Credință în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari”, Drapelelor de Luptă ale următoarelor unități de jandarmi:


1. Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,General de brigadă Anton Berlescu” Bihor;
2. Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,General de brigadă Gheorghe Constantinescu” Buzău;


3. Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,General de brigadă Barbu Pârâianu” Călărași;
4. Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța;
5. Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzești” Craiova;
6. Inspectoratului de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați;
7. Inspectoratului de Jandarmi Județean „Vasile Lupu” lași;
8. Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava;
9. * Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,General de brigadă lon Bunoaica” Teleorman *;
10. Inspectoratului de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș;
11. Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,General de brigadă Ștefan Buterez” Vâlcea.

Momentul solemn al decorării Drapelelor de Luptă s-a desfășurat în cadrul unei Ceremonii militare festive, pe platoul din Piața Revoluției în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, din municipiul București.

Ceremonia militară ( oficiată de către Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, doamna Comisar-Șef de poliție Monica DAJBOG ) s-a desfășurat după următorul program:
1 – Întâmpinarea persoanei oficiale ( Președintele României-interimar, domnul Ilie BOLOJAN, avându-l alături pe viceprim-ministrul- și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin-Marian PREDOIU ) de către Inspectorul General al Jandarmeriei Române, domnul General maior ** Alin MASTAN.

– Prezentarea onorului și raportului militar.
– Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și salutul Drapelului de Luptă al IGJR, urmat de trecerea în revistă a celor unsprezece Gărzi port-drapel cu Drapelele de Luptă ale unităților recompensate.
– Salutul către subunitățile aflate în formație și răspunsul la salut;
2 – Intonarea Imnului Național al României, de către Fanfara Militară;

3 – Oficierea Serviciului religios, de către Prea Sfinția Sa, Părintele Varlaam PLOIEȘTEANU, Episcop-vicar patriarhal;
4 – Momentul solemn al decorării Drapelelor de Luptă. Doamna Lenuța COBUZ (Consilier de Stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale) a dat citire Decretului Prezidențial, în timp ce, Președintele României-interimar a decorat, rând pe rând (din flancul drept către cel stâng) Drapelele de Luptă ale celor douăsprezece unități de elită din Jandarmeria Română și a înmânat, Inspectorilor Șefi și Comandanților, Ordinele conferite (adresându-le, totodată și felicitări).


Pentru camarazii mei, jandarmilor teleormăneni, Ordinul ,,Bărbăție și Credință” în grad de cavaler, cu însemn pentru militari, i-a fost înmânat domnului Colonel Ionel MIHAI, Inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi ,,General de brigadă ION BUNOAICA” Teleorman;

5 – Alocuțiuni rostite de către: Președintele României-interimar, Viceprim-ministrul (și ministrul Afacerilor Interne) și Inspectorul General al Jandarmeriei Române.

Festivitatea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și a Gărzilor Drapelelor de Luptă – decorate ( avându-i în frunte pe Inspectorii șefi ai inspectoratelor județene și Comandanții Grupărilor mobile).

FELICITĂRI, tuturor protagoniștilor!

LA MULȚI ANI, Jandarmeriei Române!
LA MULȚI ANI, Jandarmilor teleormăneni!!!

DRAPELUL DE LUPTĂ AL UNITĂȚII
Evocă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate națională, precum și tradițiile de luptă ale unității, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credință patria, de a apăra cu orice preț unitatea, suveranitatea și independența României.
În armată, Drapelul a început să reprezinte însăși unitatea militară, acesta fiind purtat în toate luptele.
În Războiul de Independență, el s-a dovedit ceea ce a rămas și în prezent, și anume – ,,SIMBOLUL ONOAREI, GLORIEI ȘI VITEJIEI MILITARE „.
Drapelul de luptă se păstrează în vitrină, încuiată și sigilată, și se scoate din unitate doar cu aprobarea comandantului unității și doar la anumite ceremonii sau evenimente/ocazii, cum ar fi, cele prevăzute în regulamentul ceremoniilor și onorurilor militare, cu prilejul aniversării unor zile festive declarate ca sărbători naționale, la depunerea jurământului militar, la unele ceremonii și funeralii militare, la solicitarea comandantului garnizoanei militare etc.
Ori de câte ori este scos, Drapelul de Luptă este apărat de către Garda Drapelului, formată din șapte militari – comandantul gărzii, militar port-drapel și cinci însoțitori. Toți membrii Gărzii Drapelului sunt înarmați, având muniție de război, iar dacă integritatea Drapelului de Luptă ar fi pusă în pericol/amenințată, garda îl apără, chiar cu prețul vieții.
Pierderea sau capturarea Drapelului de Luptă, duce la desființarea unității militare!
Drapelul de Luptă se compune din: Flamură, Hampă și Acvilă.
FLAMURA, este o componentă textilă, o țesătură din mătase naturală, vopsită tricolor, cu coloranți acizi, fiind dublată, pe ea fiind brodată Stema României. Cele trei culori, semnifică: Roșu – sângele străbunilor vărsat pe câmpurile de luptă; Galben – holdele de grîu și strălucirea aurie a mândrului soare, iar Albastru – seninul cerului.
HAMPA, este din lemn, tratat special (de mahon sau nuc).
ACVILA CRUCIATĂ, este o componentă metalică, aurită și inscripționată.
Firele brodate și ciucurii, sunt fire metalizate, aurii și argintii (speciale, aduse din import).
Port-drapelul, este format din eșarfă (centura și manșonul, ambele din piele naturală).

Patrie, Onoare, Demnitate !

Purtător de cuvânt,
Colonel în rezervă (de Jandarmi) Emilian Orodel

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *