Începând de marți, 1 aprilie, pensionarii cu venituri sub 2.574 lei, primesc odată cu pensia și acel sprijin de 400 lei.
Legat de acest ajutor, precizăm că suma se va da în două tranşe egale a câte 400 de lei în aprilie şi încă 400 de lei în luna decembrie. Suma de ajutor se regăsește pe talonul de pensie care va fi înmânat de poștași pensionarilor dată cu pensia.
Pe talon se va vedea suma evidenţiată distinct faţă de pensie, astfel încât totalul este undeva evidenţiat în partea stângă. Sprijinul financiar se adresează exclusiv pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, echivalentul salariului minim net pe economie. Statul justifică această măsură prin nevoia de a asigura un nivel de trai minim decent, în condițiile în care pensia este considerată un venit de înlocuire a salariului.
Suma totală este de 800 de lei și va fi acordată în două tranșe egale, cum am precizat, respectiv 400 de lei în luna aprilie şi alţi 400 de lei în luna decembrie 2025.













Leave a Reply