Ca urmare a ninsorii şi gerului din această perioadă, ţurţurii formaţi la nivelul acoperişurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni, astfel că se impune înlăturarea acestora în timp util pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite.
Potrivit reglementărilor legale, responsabilitatea în ceea ce priveşte curăţarea zăpezii şi îndepărtarea gheţii de pe acoperişuri cade în sarcina proprietarilor, fie că vorbim de persoane fizice, agenţi economici, instituţii, etc.
ISU „A. D. Ghica” al județului Teleorman recomandă cetățenilor să îndepărteze țurțurii de gheață formați la streșinile și jgheaburile imobilelor pe care le dețin sau administrează, pentru ca, prin desprinderea lor, aceștia să nu pună în pericol viața trecătorilor sau bunurile materiale (mașini, ferestre, terase etc.).
Atunci când există un risc iminent de cădere a țurțurilor formați la imobile, proprietarul/administratorul are obligația de a lua măsuri pentru avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!













Leave a Reply