Trăim o perioadă complicată, una dintre acelea în care omenirea retraieste poticneli de felul celor care au împiedicat – o, odată ieșită din starea de primitivism a ciomagului, a praștiei și a pietrei, in ascensiunea ce se anunța mai mult decât promițătoare, după ce focul lui Prometeu îi dăduse puterea de a imblanzi, rând pe rând, metalele.
Asta după ce, descoperire geniala a inceputurilor civilizației , deslusise deja secretele rotunjimii rotitoare căreia ii va spune „roată”. Roata vieții, cum o alintă textul unui cântec al celui dintâi rapsod al melosului nostru carpato – balcanic, diaconul de vrednică pomenire Anton Pann.
Lucru demn de luat în seamă, vorbind de metale, e de observat că, după bronz, fier și aramă , toate trei de folos în crearea instrumentarului necesar pentru ușurarea traiului zilnic, OMUL a învățat să identifice, să separe din minereuri și să prelucreze argintul și aurul, elemente prea moi, prea puțin rigide pentru le folosi altfel decât ca podoabe pentru strălucirea lor. Explicația ar fi, cel mai probabil, supraviețuirea unor reflexe din perioada de suprematie feminină, matriarhatul, care, ne învață istoricii, a fost și „epoca de aur” a timpurilor străvechi.
Oricum, nu voi insista într – un demers logic menit să conducă într – o fundătura sigură, dat fiind că tot lor, Eve – lor, le datoram și izgonirea din Rai, un eveniment cu urmări, pe puțin supărătoare, cu toate consolările aduse de geniale compensații literare precum „Paradisul pierdut”, al englezului John Milton sau „Divina Comedia” a italianului Dante.
Dar, lăsând în urmă această introducere, poate excesiv de întortocheata, să ne întoarcem în agitatul nostru prezent, în care ierarhiile valorice ale „pământurilor”, cele de la bursă nu cele din Tabelul periodic al elementelor propus lumii la 1 martie1869 de savantul rus Dimitri Mendeleev suportă notabile mutații. Mutații cu semnificații geopolitice majore, acolo, la vârf, unde se dă marea bătălie pentru supremația Terrei.
Și unde Statele Unite ale Americii încearcă să reziste asaltului susținut de o China căreia, paradoxal, i-au pregătit ele însele ascensiunea. Căci, dacă acum vreo treizeci de ani, pe la 1990, tehnologic, si financiar, economia mondiala era dominata de trioul SUA, UNIUNEA EUROPEANĂ și JAPONIA, în ultimul deceniu CHINA a recuperat spectaculos, fiind cea dintâi dintre cei „mari” care a inteles ca în noul mileniu importanța resurselor va bascula de la petrol la pământuri rare, acele „metale ale puterii”, cum le numește jurnalistul american Vince Beiser într-un excepțional eseu.
În era electro-digitală, în care toate lucrurile importante, de la avioanele F-35 la roboții chirurgicali, de la dronele de atac la bateriile de tezaurizare a unei energii electrice din ce în ce mai prețioase și, ca atare, mai costisitoare, de la submarinele nucleare la sistemele satelitare de comunicații depind de accesul la mineralele strategice, China a reușit să – și devanseze substanțial concurenții. Ea controlează astăzi conform celor mai credibile estimări, peste 90 % din piața elementelor „critice„, acele 34 de „pământuri rare” pe care Uniunea Europeană le-a înscris în a sa „Listă a materiilor prime strategice” elaborată în 2010 și actualizată în 2024. Sunt prezente aici elemente, mai cunoscute, cel puțin ca denumire, precum antimoniu, arsenic, cobalt, litiu, titan sau tungsten, dar și altele cu rezonanță exotica, neodim, disprosiu, eurobiu, niobiu…
Pentru rigoare, e de precizat că asemenea „pământuri rare” , plasate, cele mai multe, către sfârșitul acelui Tabel periodic al lui Mendeleev, nu sunt nici „pământuri” și nici rare. Problema lor este ca nu se găsesc în zacaminte compacte, ci în amestecuri, care fac exploatarea lor complexă și costisitoare, atât economic, cât și în raport cu daunele pe care le pot provoca mediului.
În ceea ce privește raporturile geopolitice, cu o viziune pe termen lung, vizând atât identificarea resurselor cât și o politica de investiții inteligenta și generoasă, atât în cercetare cât și in producție și comerț, apelând, la nevoie, și la dumping, China a devansat SUA, a cărei eroare fundamentală a constat în a construi cel mai mare sistem economico-militar din lume pe baza materiilor prime produse, sau controlate, de principalul adversar Apelând, nu de puține ori,în căutare de mână de lucru mai ieftină și la reducerea costurilor prin scurtarea lanțului de aprovizionare, la externalizarea producției. Exemplul cel mai concludent îl reprezintă automobilele electrice Tesla, fabricate de gigantul american în unități din țări UE și la Shanghai, în China, care au ajuns să fie devansate , pe piața mondiala auto, de produsele similare chinezesti BYD, pe care le vedem acum patrunzand și in spațiul românesc.
Fapt este că și alte firme americane de vârf, Aplle, Nvidia, gigantii mondiali ai tehnologiei comunicației și ai inteligenței artificiale depind de materiile prime și de competențele chineze. Care, în anumite momente, „își arată mușchii”, reducandu-si exporturile, așa cum s-a întâmplat în 2024, pentru a pune presiune pe partenerii/concurenți din SUA. Ca să nu mai vorbim de UE, care depinde, în zona mineralelor strategice, în proporție de 90-95 % de importurile din China.
În ceea ce privește România, tara noastră, una dintre cele mai bogate, cel puțin din Europa, în domeniul resurselor de pământuri rare și de alte minerale critice, are avantajul că multe dintre acestea se află în reziduri deja aduse la suprafață de la vechi exploatări aurifere și de alte neferoase. Munți de steril trebuie supusi doar procesului de separare, depășind astfel etapa extragerii, totdeauna poluanta, controversata, dificil de acceptat de comunitățile locale. A se vedea și rezultatul referendumului de ieri privind exploatarea de magneziu metalic de la Rășinari ( Sibiu). Și asta deși, bine de știut, deținem cele mai importante rezerve din acest mineral, alaturi de Slovacia, dintre țările UE, în condițiile în care Uniunea importă din China 95 % din necesarul său de magneziu metalic pentru industria auto. ( Ultima mină de magneziu metalic din Europa a functionat până în 2014, tot în România, la Budureasa, județul Bihor, cu zacaminte estimate la câteva zeci de milioane de tone. S-a închis pentru „nerentabilitate” , deși prețul internațional mediu al magneziului metalic este de peste 10000 dolari tona !).
Revenind la titlul pe care l-am așezat deasupra acestei încercări documentare, ” aurul de dincolo de aur” de care dispune România nu l-am gândit ca o banală metaforă, inspirată sau nu. El rezumă realitatea unor valori care, sunt convins, exploatate inteligent, pot asigura acestei țări , pentru multe decenii, statutul unui viitor de prosperitate. Și de recunoaștere, nu marginala, de componenta, cu depline drepturi, a unei Europe la a cărei devenire istorică, inclusiv în plan economic, am contribuit din totdeauna.
Leave a Reply